2389

Limba lui Miley Cyrus face prima victimă, Ce a aflat vedeta recent

muzică, miley cyrus

Limba lui Miley Cyrus a devenit atât de celebră încât a stârnit numeroase controverse și i-a fost chiar dedicat un întreg site pe internet, însă acum vedeta are parte de primele probleme cauzate de modul ei preferat de a poza.

În turneul sau "Bangerz", vedeta coboară pe scenă dintr-un panou imens, cu chipul ei, alunecând pe o limbă uriașă. Unul dintre muncitorii care au lucrat la construcție a alunecat de pe o schelă și s-a lovit, iar acum dă în judecată compania ShowFx Inc, care a produs echipamentul pentru construcția toboganului uriaș în formă de limbă.

miley cyrus, limbă

Muncitorul susține că nu a fost avertizat asupra pericolelor pe care le implică o astfel de construcție și cere daune în instanță.

Între timp, Miley Cyrus și-a făcut un obicei din a șoca în fiecare concert al său. De la ținutele care abia o acoperă, dansurile lascive și gesturile obscene pe care le face pe scenă, vedeta le-a făcut pe toate și nu dă semne că ar vrea să se cumințească.

miley cyrus, limbă

0