2639

În curând, motorete și motociclete, produse în Republica Moldova


poză simbol
Foto: lambrettista.files.wordpress.com

O companie italiană, Lambretta & Motom Electronics Group, va produce și va asambla motorete și motociclete în Republica Moldova. În acest sens, rezidentul preconizează să efectueze investiții de aproximativ 150 milioane de euro în Zona Economică Liberă Bălți. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către reprezentanții companiei.
Potrivit președintelui Lambretta & Motom Electronics Group, Giovanni Cottone, timp de două săptămâni va fi elaborat un plan al proiectului, iar ulterior va fi efectuată o analiză de piață. Compania intenționează să angajeze, la prima etapă, 350-450 de persoane.
UNIMEDIA precizează că, astăzi, 24 ianuarie, compania Lambretta & Motom Electronics Group a donat zece motorete Inspectoratului Național de Patrulare, în valoare de 50 mii de euro. De asemenea, președintele companiei a menționat că în timpul cel mai apropiat pentru INP vor fi donate și motociclete. 

0