862

Comunistii nu vor sa RENUNTE la IMUNITATE


Partidul Comuniştilor nu va susţine reducerea limitării parlamentare a deputaţilor pentru cazuri de infracţiuni sau alte încălcări.
 
Deputatul comunist Artur Reşetnicov a declarat vineri presei că colegii săi nu susţin iniţiativa deputaţilor din Coaliţia Pro-Europeană care propun modificarea constituţiei, pentru limitarea imunităţii parlamentare.
 
El a făcut referitre la faptul că odată cu limitarea imunităţii, deputaţii comunişti ar putea fi suspuşi unor presiuni.
 
În replică, preşedintele parlamentului Igor Corman a declarat că cei care nu încalcă legea nu au de ce se teme, arătând că la examinarea acestui proiect deputaţii işi vor arăta adevărata faţă.
 
Liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu, care susţine că fracţiunea încă nu a decis în privinţa acestui proiect. În acelaşi timp, el a recunoscut că unii deputaţi fac abuz de imunitatea parlamentară, făcând referire la comunişti.
 
  Amintim că deputaţii CPE a înregistrat o iniţiativă legislativă care propune excluderea din Constituţie a articolului care prevede că ”deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului după ascultarea sa.
 

0