796

(FOTO) Fost comisar de Chisinau are case de MILIOANE


Vladimir Botnari, fost comisar al municipiului Chişinău, are viza de reşedinţă într-o casă de milioane, înscrisă pe numele fiicei sale cu doar o săptămână înaintea evenimentelor din aprilie 2009.
 
Botnari, judecat pentru neglijenţă în serviciu în urma acelor evenimente, mai deţine, împreună cu familia, o vilă de lux în comuna Tohatin, acolo unde este văzut adesea, alături cu soţia sa.
 
Vladimir Botnari, originar din Zăzulenii Vechi, r. Ungheni, a îndeplinit mai multe funcţii importante în perioada în care R. Moldova a fost guvernată de către PCRM.
 
A fost comisar la Făleşti, la Soroca, comandant al Brigăzii cu destinaţie specială Fulger, iar în 2002 a fost numit viceministru de Interne, unde l-a avut ca şef pe Gheorghe Papuc, despre averea impresionantă a căruia, ZdG a scris în numărul trecut.
 
Patru ani mai tirziu, Botnari a plecat de la MAI, fiind angajat în calitate de şef de secţie în Agenţia pentru Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului, iar ceva mai târziu, în 2007, numit viceministru al transporturilor.
 
Ulterior, a fost numit comisar general al mun. Chişinău, funcţie pe care a deţinut-o până în 2009. Odată cu plecarea PCRM-ului de la guvernare, s-au terminat şi funcţiile.
 
Fostul comisar are viza de reşedinţă pe str. Sihastrului, adresă aflată oficial în orăşelul Codru, la doar câţiva kilometri de Chişinău. Casa are două niveluri. Deşi pare mică, este construită într-un stil modern, fiind una dintre cele mai vizibile din zonă.
 
Oficial, în baza de date a Întreprinderii de Stat Cadastru, proprietara casei este Diana Botnari Vladimir, în vârstă de 24 de ani, fiica fostului comisar. Anterior, în perioada în care a fost construită, casa a aparţinut familiei Vârlan, despre care însă nu am reuşit să aflăm dacă are sau nu vreo legătură de rudenie cu familia Botnari.
 
Fiica fostului comisar a intrat în posesia imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1 aprilie 2009. Contractul a fost înregistrat la Cadastru abia peste 2 luni, pe 28 mai 2009.
 
Amintim că Vladimir Botnari a fost unul dintre «personajele principale» ale protestelor din aprilie 2009, soldate cu cel puţin un mort şi alte sute de persoane rănite, majoritatea maltrate de oamenii legii, conduşi pe atunci chiar de către el.
 
Imobilul, oficial de 85 m.p., este estimat de Cadastru la aproape 800 de mii de lei, în timp ce terenul de 560 m.p., la aproape 70 de mii de lei. Experţii imobiliari afirmă însă că imobilul familiei Botnari valorează peste 3 mln. de lei, la preţul de piaţă. Interesant este faptul că, pe 30 aprilie 2013, pe teren, dar şi pe casă, executorul judecătoresc Corneliu Vânaga a aplicat o interdicţie, care însă a fost anulată acum două luni, pe 20 august 2013. Contactat de ZdG, Vânaga ne-a spus că interdicţia avea la bază o amendă neachitată de către posesoarea imobilului.
 
Familia Botnari mai deţine o vilă în comuna Tohatin, mun. Chişinău, aflată şi ea la doar câţiva kilometri de Capitală.
 
 De fapt, spun cei care-l cunosc pe Vladimir Botnari, în ultima perioadă acesta este văzut mai mult la vila din Tohatin. Casa cu două niveluri, de culoare verde, este amplasată în vecinătatea unei cunoscute săli de nunţi din regiune şi se întinde pe o suprafaţă de peste 600 m.p.
 
Experţii imobiliari afirmă că acest imobil valorează şi el peste 3 mln. de lei la preţul de piaţă. Aproape în fiecare dimineaţă, Botnari este văzut de vecini cum iese din curtea sa, la volanul unui Wolkswagen Touareg negru.
 
FOTO


0