Почему проект ЕврАзийский союз нельзя сравнивать с действующим Европейским союзом
De ce Uniunea Euroasiatică nu poate fi comparată cu Uniunea Europeană .
Mihai Cernencu, 01/10/2013
Mihai Cernencu, doctor în istorie, conferenţiar universitar, şeful catedrei Relaţii Internaţionale, ULIM.
.
La cei peste 60 de ani de la lansarea proiectului european, mă refer la Declaraţia lui Robert Schuman din 9 mai 1950, ministru de externe al Franţei la acel moment, şi începutul negocierilor pe marginea creării Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, între Franţa şi Germania, la care s-au alăturat încă alte patru state, în aprilie 1951 a fost semnat Tratatul de la Paris, care a legiferat această comunitate. După cea de-a 7-a extindere de la crearea comunităţii, UE are acum 28 de state membre, o populaţie de peste 500demln. de oameni şi un potenţial economic enorm.
.
Ideea creării Uniunii Euroasiatice a fost adusă în atenţia opiniei publice şi a fost propusă pentru prima dată ca un concept de către preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, în timpul unui discurs din 1994 la o universitate din Moscova. La data de 18 noiembrie 2011, preşedinţii din Belarus, Kazahstan şi Rusia au semnat un acord, stabilind un obiectiv de instituire a Uniunii Eurasia până în 2015.
.
Ambele sunt exemple de proiecte de integrare regională. Unul funcţional (UE) mai bine de 60 ani, cel de-al doilea fiind doar în proiect (uniunea euroasiatică), care ar urma să inceapă a funcţiona din 2015 şi să devină un pol de atracţie, după cum îşi imaginează Putin. Kazahstanul, unul din partenerii acestei structuri virtuale, la sfârşitul anului 2012 propunea crearea unui spaţiu economic comun al tuturor popoarelor turcice, care chiar dacă nu a fost luat în serios, ar putea într-o nouă conjuctură să reapară.
.
O primă şi principală diferenţă o reprezintă contextul geopolitic în care au fost lansate aceste două proiecte integraţioniste. UE s-a format în anii postbelici, în toiul Războiului Rece, când o astfel de structură regională era inerent necesară, atât pentru a canaliza puterea Germaniei într-o albie constructivă, pentru excluderea pe viitor a confruntărilor militare, cât şi pentru a echilibra expansiunea politico-economică a URSS şi a blocului comunist, care ajunsese până în inima Europei (R.D.G. – Germania de Răsărit). Când încercăm săvorbim despre Uniunea Eurasiatică, doar ca formulă virtuală, până la momentul actual se profilează în condiţiile în care Rusia doreşte să se reafirme ca putere regională şi este interesată să îşi instituţionalizeze influenţa „la periferie”. Iar declaraţiile mai recente ale liderului de la Kremlin se axează şi pe ideea „creării unui pol de atracţie în zona euroasiatică”. În aceeaşi ordine de idei, mai putem aminti şi despre ambiţiile Franţei de după război, care dorea să joace un rol important în politica mondială, plecând benevol din coloniile sale din Africa. Rusia dimpotrivă, încearcă prin şantaj, presiuni politice, război economic să „atragă spre acest pol” statele din spaţiul post-sovietic.
.
În conformitate cu tratatul de la Paris (1951), orice stat european putea pretinde la calitatea de membru al comunităţii nou create (CECO), dacă respectă anumite principii şi valori, împartăşite de statele membre. Erau necesare anumite criterii de convergenţă între statele membre şi statele candidate la aderare. Un principiu fundamental care a fost stabilit la începutul anilor 70 era confirmarea la un referendum naţional a aderării statului candidat. Rezultatul trebuia sa fie 50+1 favorabil pentru aderare. Norvegia, dar mai apoi şi Elveţia, nu au reuşit să devinămembre UE din cauzavotului negativ al cetăţenilor din aceste state. La începutul anilor 90, UE a adoptat criteriile de la Kopenhaga (1993) pe care trebuie să le îndeplinească statele candidate. Este vorba de criteriile politice, economice şi administrative. UE nu a întrepris nici o acţiune ostilă împotriva statelor care la plebescitele naţionale şi-au manifestat opţiunea.
.
Pe de alta parte, Uniunea Euroasiatică sub egida Rusiei nu are astfel de criterii şi se încearcăînjghebarea acestei structuri prin metoda şantajului (faţă de Republica Moldova şantajul acesta se referă mai cu seamă la posibilitatea soluţionării coflictului din raioanele de Est ale Moldovei): dacă deveniţi membri ai acestei uniuni euroasiatice, atunci veţi soluţiona acest conflict; dacă însă veţi semna Acordul de Asociere cu UE, veţi „pierde un vagon”, facându-se aluzie că ar putea recunoaşte Transnistria ca subiect independent. În aceeaşi manieră Rusia se comportă şi faţă de Ucraina, căreia la moment i-a declarat un război economic de proporţii. Uniunea Europeană nu a şantajat pe nimeni, nu a forţat pe nimeni să adere la Comunitate. Ba dimpotrivă, Marea Britanie a depus de 3 ori cereri de aderare la Comunităţiile Europene, dar Preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, refuza cu înverşunare admiterea ei în UE.
.
În calitate de fundament la edificarea construcţiei euroropene (UE) au servit principiile şi valorile europene. Uniunea Europeană se bazează pe valorile respectării demnităţii umane, a libertăţii, a democraţiei, a egalităţii, a statului de drept, precum şi respectării drepturilor omului. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, toleranţă, justiţie, solidaritate şi nediscriminare.
.
Iar în baza acestor valori şi-a formulat următoarele obiective fundamentale:
- Scopul Uniunii este de a promova pacea, valorile sale şi bunăstarea popoarelor sale;
- Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, precum şi o piaţă unică unde concurenţa este liberă şi nedenaturată;
- Uniunea acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, bazată pe o creştere economică echilibrată, pe o economie socială de piaţă foarte competitivă, vizând ocuparea deplină a forţei de muncă şi progresul social şi un înalt nivel de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului;
- Uniunea promovează progresul ştiinţific şi tehnic;
- Combate excluderea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia socială, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului;
- Promovează coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între statele membre;
- Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice, şi veghează la păstrarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european;
- În relaţiile cu restul lumii, Uniunea afirmă şi promovează valorile şi interesele sale;
- Contribuie la pacea, la securitatea, la dezvoltarea durabilă a planetei, la solidaritatea şi respectul reciproc între popoare, la comerţul liber şi echitabil, la eliminarea sărăciei şi la protecţia drepturilor omului, în special ale copilului, precum şi la respectarea strictă şi la dezvoltarea dreptului internaţional, în special la respectarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite.
Nu vom găsi printre principiile Uniunii Euroasiatice, practic, nici unul dintre aceste principii, care garanteaza demnitatea umană.
Va urma.
http://politicon.md/de-ce-uniunea-euroasiatica-nu-poate-fi-comparata-cu-uniunea-europeana
Mihai Cernencu, 01/10/2013
Mihai Cernencu, doctor în istorie, conferenţiar universitar, şeful catedrei Relaţii Internaţionale, ULIM.
.
La cei peste 60 de ani de la lansarea proiectului european, mă refer la Declaraţia lui Robert Schuman din 9 mai 1950, ministru de externe al Franţei la acel moment, şi începutul negocierilor pe marginea creării Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, între Franţa şi Germania, la care s-au alăturat încă alte patru state, în aprilie 1951 a fost semnat Tratatul de la Paris, care a legiferat această comunitate. După cea de-a 7-a extindere de la crearea comunităţii, UE are acum 28 de state membre, o populaţie de peste 500demln. de oameni şi un potenţial economic enorm.
.
Ideea creării Uniunii Euroasiatice a fost adusă în atenţia opiniei publice şi a fost propusă pentru prima dată ca un concept de către preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, în timpul unui discurs din 1994 la o universitate din Moscova. La data de 18 noiembrie 2011, preşedinţii din Belarus, Kazahstan şi Rusia au semnat un acord, stabilind un obiectiv de instituire a Uniunii Eurasia până în 2015.
.
Ambele sunt exemple de proiecte de integrare regională. Unul funcţional (UE) mai bine de 60 ani, cel de-al doilea fiind doar în proiect (uniunea euroasiatică), care ar urma să inceapă a funcţiona din 2015 şi să devină un pol de atracţie, după cum îşi imaginează Putin. Kazahstanul, unul din partenerii acestei structuri virtuale, la sfârşitul anului 2012 propunea crearea unui spaţiu economic comun al tuturor popoarelor turcice, care chiar dacă nu a fost luat în serios, ar putea într-o nouă conjuctură să reapară.
.
O primă şi principală diferenţă o reprezintă contextul geopolitic în care au fost lansate aceste două proiecte integraţioniste. UE s-a format în anii postbelici, în toiul Războiului Rece, când o astfel de structură regională era inerent necesară, atât pentru a canaliza puterea Germaniei într-o albie constructivă, pentru excluderea pe viitor a confruntărilor militare, cât şi pentru a echilibra expansiunea politico-economică a URSS şi a blocului comunist, care ajunsese până în inima Europei (R.D.G. – Germania de Răsărit). Când încercăm săvorbim despre Uniunea Eurasiatică, doar ca formulă virtuală, până la momentul actual se profilează în condiţiile în care Rusia doreşte să se reafirme ca putere regională şi este interesată să îşi instituţionalizeze influenţa „la periferie”. Iar declaraţiile mai recente ale liderului de la Kremlin se axează şi pe ideea „creării unui pol de atracţie în zona euroasiatică”. În aceeaşi ordine de idei, mai putem aminti şi despre ambiţiile Franţei de după război, care dorea să joace un rol important în politica mondială, plecând benevol din coloniile sale din Africa. Rusia dimpotrivă, încearcă prin şantaj, presiuni politice, război economic să „atragă spre acest pol” statele din spaţiul post-sovietic.
.
În conformitate cu tratatul de la Paris (1951), orice stat european putea pretinde la calitatea de membru al comunităţii nou create (CECO), dacă respectă anumite principii şi valori, împartăşite de statele membre. Erau necesare anumite criterii de convergenţă între statele membre şi statele candidate la aderare. Un principiu fundamental care a fost stabilit la începutul anilor 70 era confirmarea la un referendum naţional a aderării statului candidat. Rezultatul trebuia sa fie 50+1 favorabil pentru aderare. Norvegia, dar mai apoi şi Elveţia, nu au reuşit să devinămembre UE din cauzavotului negativ al cetăţenilor din aceste state. La începutul anilor 90, UE a adoptat criteriile de la Kopenhaga (1993) pe care trebuie să le îndeplinească statele candidate. Este vorba de criteriile politice, economice şi administrative. UE nu a întrepris nici o acţiune ostilă împotriva statelor care la plebescitele naţionale şi-au manifestat opţiunea.
.
Pe de alta parte, Uniunea Euroasiatică sub egida Rusiei nu are astfel de criterii şi se încearcăînjghebarea acestei structuri prin metoda şantajului (faţă de Republica Moldova şantajul acesta se referă mai cu seamă la posibilitatea soluţionării coflictului din raioanele de Est ale Moldovei): dacă deveniţi membri ai acestei uniuni euroasiatice, atunci veţi soluţiona acest conflict; dacă însă veţi semna Acordul de Asociere cu UE, veţi „pierde un vagon”, facându-se aluzie că ar putea recunoaşte Transnistria ca subiect independent. În aceeaşi manieră Rusia se comportă şi faţă de Ucraina, căreia la moment i-a declarat un război economic de proporţii. Uniunea Europeană nu a şantajat pe nimeni, nu a forţat pe nimeni să adere la Comunitate. Ba dimpotrivă, Marea Britanie a depus de 3 ori cereri de aderare la Comunităţiile Europene, dar Preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, refuza cu înverşunare admiterea ei în UE.
.
În calitate de fundament la edificarea construcţiei euroropene (UE) au servit principiile şi valorile europene. Uniunea Europeană se bazează pe valorile respectării demnităţii umane, a libertăţii, a democraţiei, a egalităţii, a statului de drept, precum şi respectării drepturilor omului. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, toleranţă, justiţie, solidaritate şi nediscriminare.
.
Iar în baza acestor valori şi-a formulat următoarele obiective fundamentale:
- Scopul Uniunii este de a promova pacea, valorile sale şi bunăstarea popoarelor sale;
- Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, precum şi o piaţă unică unde concurenţa este liberă şi nedenaturată;
- Uniunea acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, bazată pe o creştere economică echilibrată, pe o economie socială de piaţă foarte competitivă, vizând ocuparea deplină a forţei de muncă şi progresul social şi un înalt nivel de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului;
- Uniunea promovează progresul ştiinţific şi tehnic;
- Combate excluderea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia socială, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului;
- Promovează coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între statele membre;
- Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice, şi veghează la păstrarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european;
- În relaţiile cu restul lumii, Uniunea afirmă şi promovează valorile şi interesele sale;
- Contribuie la pacea, la securitatea, la dezvoltarea durabilă a planetei, la solidaritatea şi respectul reciproc între popoare, la comerţul liber şi echitabil, la eliminarea sărăciei şi la protecţia drepturilor omului, în special ale copilului, precum şi la respectarea strictă şi la dezvoltarea dreptului internaţional, în special la respectarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite.
Nu vom găsi printre principiile Uniunii Euroasiatice, practic, nici unul dintre aceste principii, care garanteaza demnitatea umană.
Va urma.
http://politicon.md/de-ce-uniunea-euroasiatica-nu-poate-fi-comparata-cu-uniunea-europeana