Monumentul aşteptat timp de douăzeci de ani
23 august 1939 s-a înscris ca o zi neagră în istoria Europei, ziua în care la Moscova este semnat Pactul Ribbentrop-Molotov sau Hitler-Stalin, prin care cei doi măcelari au recroit harta Europei Centrale şi de Est după bunul lor plac.
A început cel de-al doilea Război Mondial, cu un tribut de vieţi omeneşti nemaiîntalnit în istorie, cu uciderea în masă a unor populaţii nevinovate, cu umilinţe şi suferinţe de neimaginat. Stalin, care toata viaţa a tins să refacă Imperiul Rus, a insistat ca Basarabia să-i revină URSS. Pentru noi, repercusiunile, urmările Pactului hidos, rămân a fi simţite până în prezent.
Armata rusă nu părăseşte teritoriul din partea stângă a Nistrului, Republica Moldova nu cotrolează o treime din teritoriul său, securitatea hotarelor nu este asigurată şi controlată de autorităţile de la Chişinău. Federaţia Rusă nu doarme şi urmăreşte cu gelozie să nu ne integrăm în Uniunea Europeană, căci, altmiteri, putem deveni liberi şi prosperi, după cum este Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda, Polonia, ţări care de asemenea au fost subiectul Pactului marilor dictatori, Stalin şi Hitler. Aşadar, din cele 6 ţări vizate în documentul secret, doar Basarabia rămâne ostatica lui Putin, urmaş fidel al viziunilor imperialiste ruseşti.
Este absolut firesc să ne întrebăm de ce tocmai noi am rămas în urma trenului European? Pentru mine lucrurile sunt foarte clare, dacă e să umăreşti istoria recentă a RM, care a avut în fruntea statului persoane şovăielnice, nostalgice după perioada apusă, concentrate pe interes personal sau de grup, care au gândit conform zicalei româneşti “mai aproape dinţii, decât părinţii". Piatra din faţa gării feroviare de la Chişinau, instalată în 1992, prin eforturile marelui patriot român Gheorghe Ghimpu, a marcat locul monumentului în memoria victimelor deportărilor staliniste. Piatra a aşteptat douăzeci de ani ca monumentul să fie instalat. O istorie lungă, ce caracterizează pe deplin activitatea clasei politice de la Chişinău, care până în ziua de astăzi stă cu frica în sân la gândul “ce va zice oare Moscova?", manipulând opinia publică că i-am putea ofensa pe cei care se consideră urmaşi ai lui Stalin şi ai moldovenismului primitiv.
Acum ne este clar de ce Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, este atât de incomod chiar la el acasă. Pentru că Federaţia Rusă nu va ierta niciodată Decretul Preşedintelui Interimar al RM, prin care ziua de 28 iunie 1940, a fost declarată zi a ocupaţiei sovietice. În faţa Guvernului RM stă instalată piatra în memoria victimelor regimului totalitar comunist, care ne spune că pe acel loc va fi instalat un monument. Şi în faţa Parlamentului avem marcat locul pe care cândva va fi instalat Monumentul Libertăţii, în memoria tinerilor ce s-au jertfit în aprilie 2009 în numele democraţiei şi a viitorului european al RM. Promisiuni care aşteaptă omul potrivit care nu are frică de ce vor zice străinii.
Nu departe de gara feroviară se ridica falnic o statuie ecvestră care îl reprezintă pe Grigorii Ivanovici Kotovski, şeful unei bande sovietice, care făcea ordine conform principiilor comuniste “cine nu este cu noi, e împotriva noastră". Imediat îmi vine în gând asocierea cu statuia Domnitorului Ştefan cel Mare pe cal, precum şi alte multe sculpturi din mari oraşe europene ce-i imortalizează pe cei mai vrednici dintre fiii şi fiicele neamului: regi şi regine, conducători de oşti, gânditori şi filozofi care şi-au dedicat viaţa slujirii neamului.
Este nevoie să reanimăm memoria neamului nostru, neam frumos care a fost supus unei proceduri nemaivăzute de dezmoştenire şi uitare a propriei fiinţe româneşti. Monumentul în memoria victimelor deportărilor staliniste, instalat prin eforturile de mai mulţi ani ale lui Dorin Chirtoacă, primar general al Municipiului Chişinău, vine să ne amintească zilnic că durerea şi suferinţele predecesorilor noştri sunt parte din istoria noastră, parte din noi înşine.
Autorul acestui proiect este artistul plastic Iurie Platon, care a câştigat concursul pentru monument acum câţiva ani. Este un proiect absolut inedit, de mare curaj artistic, dar şi foarte complicat din punct de vedere tehnologic. Închipuiţi-vă o lucrare sculpturală turnată în bronz cu o înălţime de 3 metri şi o lungime de 12 metri! Monumentul reprezintă un tren al durerii, al suferinţei, al morţii, al distrugerii şi depersonalizării omului. Începutul trenului reprezintă vagoane cu imaginea integră a oamenilor, iar la sfârşit acestea devin componente ale trenului: şuruburi, piuliţe, mecanisme, roţi, uşi, geamuri. L-am întrebat pe un om de-al nostru dacă se consider român, "doar pe jumătate, căci capul mi-a rămas rus", mi-a răspuns. Deja este bine că oamenii conştientizează problema cu care ne confruntăm. Trezirea memoriei este leacul tămăduitor. Monumentul ne va spune mereu că nu putem fugi de trecutul nostru, că suntem oameni cu demnitate, care iartă, dar nu uită prin ce a trecut neamul.
A început cel de-al doilea Război Mondial, cu un tribut de vieţi omeneşti nemaiîntalnit în istorie, cu uciderea în masă a unor populaţii nevinovate, cu umilinţe şi suferinţe de neimaginat. Stalin, care toata viaţa a tins să refacă Imperiul Rus, a insistat ca Basarabia să-i revină URSS. Pentru noi, repercusiunile, urmările Pactului hidos, rămân a fi simţite până în prezent.
Armata rusă nu părăseşte teritoriul din partea stângă a Nistrului, Republica Moldova nu cotrolează o treime din teritoriul său, securitatea hotarelor nu este asigurată şi controlată de autorităţile de la Chişinău. Federaţia Rusă nu doarme şi urmăreşte cu gelozie să nu ne integrăm în Uniunea Europeană, căci, altmiteri, putem deveni liberi şi prosperi, după cum este Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda, Polonia, ţări care de asemenea au fost subiectul Pactului marilor dictatori, Stalin şi Hitler. Aşadar, din cele 6 ţări vizate în documentul secret, doar Basarabia rămâne ostatica lui Putin, urmaş fidel al viziunilor imperialiste ruseşti.
Este absolut firesc să ne întrebăm de ce tocmai noi am rămas în urma trenului European? Pentru mine lucrurile sunt foarte clare, dacă e să umăreşti istoria recentă a RM, care a avut în fruntea statului persoane şovăielnice, nostalgice după perioada apusă, concentrate pe interes personal sau de grup, care au gândit conform zicalei româneşti “mai aproape dinţii, decât părinţii". Piatra din faţa gării feroviare de la Chişinau, instalată în 1992, prin eforturile marelui patriot român Gheorghe Ghimpu, a marcat locul monumentului în memoria victimelor deportărilor staliniste. Piatra a aşteptat douăzeci de ani ca monumentul să fie instalat. O istorie lungă, ce caracterizează pe deplin activitatea clasei politice de la Chişinău, care până în ziua de astăzi stă cu frica în sân la gândul “ce va zice oare Moscova?", manipulând opinia publică că i-am putea ofensa pe cei care se consideră urmaşi ai lui Stalin şi ai moldovenismului primitiv.
Acum ne este clar de ce Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, este atât de incomod chiar la el acasă. Pentru că Federaţia Rusă nu va ierta niciodată Decretul Preşedintelui Interimar al RM, prin care ziua de 28 iunie 1940, a fost declarată zi a ocupaţiei sovietice. În faţa Guvernului RM stă instalată piatra în memoria victimelor regimului totalitar comunist, care ne spune că pe acel loc va fi instalat un monument. Şi în faţa Parlamentului avem marcat locul pe care cândva va fi instalat Monumentul Libertăţii, în memoria tinerilor ce s-au jertfit în aprilie 2009 în numele democraţiei şi a viitorului european al RM. Promisiuni care aşteaptă omul potrivit care nu are frică de ce vor zice străinii.
Nu departe de gara feroviară se ridica falnic o statuie ecvestră care îl reprezintă pe Grigorii Ivanovici Kotovski, şeful unei bande sovietice, care făcea ordine conform principiilor comuniste “cine nu este cu noi, e împotriva noastră". Imediat îmi vine în gând asocierea cu statuia Domnitorului Ştefan cel Mare pe cal, precum şi alte multe sculpturi din mari oraşe europene ce-i imortalizează pe cei mai vrednici dintre fiii şi fiicele neamului: regi şi regine, conducători de oşti, gânditori şi filozofi care şi-au dedicat viaţa slujirii neamului.
Este nevoie să reanimăm memoria neamului nostru, neam frumos care a fost supus unei proceduri nemaivăzute de dezmoştenire şi uitare a propriei fiinţe româneşti. Monumentul în memoria victimelor deportărilor staliniste, instalat prin eforturile de mai mulţi ani ale lui Dorin Chirtoacă, primar general al Municipiului Chişinău, vine să ne amintească zilnic că durerea şi suferinţele predecesorilor noştri sunt parte din istoria noastră, parte din noi înşine.
Autorul acestui proiect este artistul plastic Iurie Platon, care a câştigat concursul pentru monument acum câţiva ani. Este un proiect absolut inedit, de mare curaj artistic, dar şi foarte complicat din punct de vedere tehnologic. Închipuiţi-vă o lucrare sculpturală turnată în bronz cu o înălţime de 3 metri şi o lungime de 12 metri! Monumentul reprezintă un tren al durerii, al suferinţei, al morţii, al distrugerii şi depersonalizării omului. Începutul trenului reprezintă vagoane cu imaginea integră a oamenilor, iar la sfârşit acestea devin componente ale trenului: şuruburi, piuliţe, mecanisme, roţi, uşi, geamuri. L-am întrebat pe un om de-al nostru dacă se consider român, "doar pe jumătate, căci capul mi-a rămas rus", mi-a răspuns. Deja este bine că oamenii conştientizează problema cu care ne confruntăm. Trezirea memoriei este leacul tămăduitor. Monumentul ne va spune mereu că nu putem fugi de trecutul nostru, că suntem oameni cu demnitate, care iartă, dar nu uită prin ce a trecut neamul.