1347

„Naționalismul” la moldoveni: când rusul ne scuipă, noi îl pupăm…

  În propaganda rusească au devenit un loc comun acuzațiile de naționalism, xenofobie și chiar rasism la adresa moldovenilor. 
 
Orice manifestare de demnitate națională, fie ea cât de timidă și inocentă, a fost taxată prompt și cu cinism drept rusofobie. Așa a fost în perioada URSS, așa se întâmplă și azi, când R. Moldova este stat independent. Practic, nouă, moldovenilor, ni se refuză dreptul de a avea memorie istorică, de a ne mândri cu înaintașii noștri și de a ne plânge morții. Patriotismul nostru în viziunea rușilor este o crimă împotriva Rusiei, iar drept probe („corpuri delicte”) propaganda Kremlinului aduce ... limba și istoria noastră, identitatea noastră etnică și lingvistică, înaintașii și morții noștri, inclusiv, victimele ocupației rusești.

R. Moldova a devenit în ultimii ani arena unor manifestări antimoldovenești (antiromânești) foarte obraznice din partea „colanei a cincea” a Moscovei, susținută deschis de demnitari de prim rang din Federația Rusă. Să ne amintim de manifestarea organizată de ruși pe data de 9 mai în Piața Marii Adunări Naționale, salutată de ultranaționalistul rus D. Rogozin. A urmat vreo reacție de protest din partea conducerii R. Moldova? De unde... Sub privirile mioape și somnoroase ale elitelor politice de la conducerea R. Moldova fel de fel de „ligi” și „asociații de prietenie” promovează deschis la Chișinău ideologia imperială rusească... Tineri și tinere născute aici, ruși de naționalitate, deși au trecut prin liceele din RM, nu cunosc limba oficială a acestei țări, fac un titlu de glorie din asta și continuă să-i acuze pe moldoveni că sunt rusofobi, naționaliști, că-i discriminează, își permit să ne indice care personalități istorice să fie cinstite și care nu... E o situație absolut anormală, e o politică profund ofensatoare promovată de ruși 

O reacție de acest gen a provocat și înălțarea în scuarul Gării a memorialului în amintirea victimelor deportărilor sovietice. Un oarecare „profesor” Iuri Maksimov, „președinte al Asociației internaționale de prietenie și colaborare „Moldova și Rusia” declara marți că acest memorial a „provocat indignarea majorității covârșitoare a societății moldovenești!”. Potrivit lui „ca și faimoasa „piatră a lui Ghimpu”, scopul unor asemenea monumente este de a aprofunda tensiunile pe criterii politice și naționale și de a provoca stări de spirit antirusești”. 

Nicio minte sănătoasă nu poate înțelege o asemenea „logică”! Este exact ceea ce spuneam la început, și anume că nouă, moldovenilor, ni se refuză și dreptul să ne comemorăm și morții, fiindcă astfel „aprofundăm tensiunile interetnice și provocăm stări de spirit antirusești”. 

Și tot noi, moldovenii, suntem declarați naționaliști și rusufobi. Și cu cât suntem mai tare umiliți, cu atât noi tăcem mai profund. Acesta-i „naționalismul” nostru… 
 
Constantin Tănase
 
http://www.timpul.md/articol/naionalismul-la-moldoveni-cand-rusul-ne-scuipa-noi-il-pupam%E2%80%A6--46538.html
0