1213

Băsescu: Poporul din Republica Moldova este parte a poporului român, cultura, istoria, toate recomandă integrarea acestei ț


 
 
 
 
Nu am semnale că Moscova va fi rezonabilă în raport cu Moldova. Declarația aparține președintelui Românie, Traian Băsescu și a fost făcută în cadrul unui interviu pentru „România liberă“ şi Radio Europa Liberă
 


Pentru prima dată după foarte multă vreme, Traian Băsescu vorbeşte în acest interviu cu înţelegere despre „interesul legitim” al Moscovei în Republica Moldova, precizând că nu sunt „deranjante presiunile pe care le face Rusia în Republica Moldova”.
 
 
 

El a declarat că Republica Moldova ar putea ajunge din urmă România în viitorii 10-12 ani şi tot atâţia ani i-ar fi necesari pentru a deveni ţară membră a Uniunii Europene. Abia după ce trece de acest prag s-ar putea pune problema reunificării, crede Traian Băsescu, sigur de faptul că Republica Moldova va semna în luna noiembrie, la Vilnius, Acordul de asociere şi Acordul de liber schimb cu UE.
 
 


Preşedintele român nu crede, pe de altă parte, că UE va repeta “eroarea pe care a făcut-o în cazul Ciprului” şi cu Moldova, adică integrarea nu va putea avea loc câtă vreme Transnistria va continua să joace rolul unei enclave. Traian Băsescu precizează că nu au loc tratative bilaterale româno-ruse legate de soarta Republicii Moldova şi că “există un prag de neîncredere între Bucureşti şi Moscova”.
 
 
 


UNIMEDIA îți prezintă mai jos cele mai tari declarații făcute de Băsescu în interviul menționat.
 


„Chișinăul are obligația să lupte diplomatic pentru fiecare palmă de pămînt care-i aparține, indiferent care au fost aranjamentele administrative în interiorul fostei URSS”.
 
 


„Ori de cîte ori întrebi un oficial rus, de orice nivel, vei afla că Rusia susține integritatea Republicii Moldova. E diferența dintre vorbă și faptă”.
 
 


„Cred că Moscova ar putea să fie rezonabilă în raport cu Republica Moldova și să lase decizia ca în ceea ce privește viitorul acestei țări să fie hotărât la Chișinău, nu la Moscova, nu la Bruxelles, nu la București sau la Washington”.
 
 


„La Vilnius se va parafa Acordul de asociere și cel de liber schimb. Republica Moldova este destul de avansată în Acordul de liberalizare a vizelor. Este povestea de succes din Parteneriatul Estic”.
 


„Republica Moldova se află la frontiera dintre două lumi”.
 
 


„Nimeni nu vrea să integreze cu forța Republica Moldova, ambele părți își doresc să o convingă. Eu cred că viitorul Republicii Moldova este în UE. Poporul din Republica Moldova este parte a poporului român, cultura, istoria, toate recomandă integrarea acestei țări în UE și nu în Uniunea Euroasiatică sau în CSI”.
 


„Nu mâine se pune problema integrării Republicii Moldova. Este vorba despre un proces îndelungat. Abia se parafează Acordul de Asociere, în România a durat 10 ani de la semnarea acestui acord și primirea în UE. Timpul lucrează și sper că lucrează în favoarea Moldovei”.
 


„Pentru mine a fost șocant că premierul de la Chișinău, Iurie Leancă, i-a cerut  primului ministru Victor Ponta să reducă numărul de burse pentru studenții din Republica Moldova. Răspunsul nostru, însă, nu poate fi decît că îl mărim, dînd o șansă acestor tineri să învețe în România și apoi să lucreze în Republica Moldova, fiindcă România are niște obligații morale față de generația tînără”.
 
 


„N-am văzut moldoveni cu ochii oblici. Ce să caute în Uniunea Eurasiatică? Cred că opțiunea de suflet e cea de a reveni acasă, adică în Europa”.
 


„Prioritatea mea și a României este ca Republica Moldova să devină membră a UE și pe urmă vom mai vedea”.
 
0