1228

TERORIȘTII separatiști continuă provocările


 
 

 
 
Patru poliţişti au fost reţinuţi la Varniţa de către forţele paramilitare transnistrene.
 
Cei patru poliţişti sunt angajaţi ai Comisariatului de poliţie Bender.  Potrivit şefului Biroului pentru Reintegrare, George Balan, reţinerea poliţiştilor a avut loc la ora 14:00. Unul dintre poliţiştii reţinuţi este bănuit de transportarea unui deţinut din Tighina. Poliţiştii moldoveni nu au fost arestaţi, ci reţinuţi.
 
 
 
Autorităţile moldoveneşti susţin că întreprind toate măsruile pentru a documenta cazul şi pentru a evita orice incidente.
 
 
Totodată, Jurnal.md precizează că forțele separatiste au stopat automobilul și l-au reținut doar pe unul dintre polițiști, întrucât acesta ar fi fost anunțat drept persona non-grata de către Nina Ștanski. Ceilalți trei polițiști au rămas cu colegul lor.
 


Timpul.md
 
0