831

Ни дня без смеха: Гимпу ждет Филата

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, este gata să renunţe la supărare şi spune că îl aşteaptă pe liberal-democratul Vlad Filat la negocieri, în vederea formării unei noi alianţe. Asta chiar dacă anterior, preşedintele PLDM a declarat că nu va discuta cu liberalul Mihai Ghimpu.
"Vom ceda chiar dacă nu ne vor fi pe plac nişte lucruri, numai ca să mergem înainte, să ne rupem de Rusia ţaristă, adică să fim alături de Filat, de acesta care nu doar că nu merită să fie prim-ministru, dar nici în politică nu are dreptul să mai rămână", a declarat Mihai Ghimpu.
Şi tinerii liberali, care s-au întrunit astăzi pentru a discuta despre situaţia politică din ţară, cred că doar prin dialog liderii fostei Alianţe poate rezolva criza politică. Iată ce au spus ei:
 
 

"Cel mai clar lucru este ca liderii celor trei partide să se aşeze la masa de dialog. Cum a spus şi Ghimpu, negocierile trebuie să aibă loc, pentru ca R. Moldova să nu se abată de la vectorul European."
"Criza de moment se poate rezolva doar ajungând la un consens la nivelul partidelor din fosta alianţă. Însă, probabil, ieşirea din criză poate să ia o perioadă de timp, având în vedere faătul că totul se face cu oamenii."
Anterior, liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat, în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune, că Partidul Liberal Democrat nu va negocia cu deputaţii PL în vederea formării unei noi majorităţi parlamentare.
0