879

Доигрались???UE: Guvernul a fost demis când înregistra progrese importante pentru liberalizarea vizelor


Uniunea Europeană bate alarma în privința situației din R. Moldova. Comisarii Europeni Stefan Fule și Catherine Ashton au lansat o declarație comună în urmă cu puțin timp în care menționează că Guvernul Filat 2 a fost demis într-un moment important pentru relațiile UE-R. Moldova. 

„Am luat act de votul de neîncredere acordat azi de Parlament R. Moldova pentru Guvern. Votul are loc în momentul când Moldova înregistrează un progres substanțial în liberalizarea regimului de vize și negocierile ambițioase privind Acordul de Asociere UE-R. Moldova.

Facem apel către grupurile politice, inclusiv cele neafiliate din Parlamentul R. Moldova, să se angajeze fără întârziere în dialog, în vederea construirii unei majorități puternice și stabile pentru promovarea valorilor democratice și a statului de drept, precum și urmarea căii spre asocierea politică și integrare economică cu UE, în beneficiul cetățenilor din Republica Moldova", se menționează în textul declarației. 

UNIMEDIA amintește că PD, PCRM și deputații neafiliați au trimis azi Guvernul Filat 2 în demisie. Ulterior, Mihai Ghimpu a sugerat că va cere demisia președintelui țării dacă va accepta prelungirea crizei politice, demiterea miniștrilor PL sau numirea lui Filat din nou în calitate de premier. 

0