3373

Suntem Moldoveni, deci Români

Campania ,,MOLDOVENI, deci ROMÂNI” revine
 

actiunea2012      


25 000 de mii de abţibilduri cu mesajul ,,MOLDOVENI, deci ROMÂNI” vor fi lipite în Republica Moldova.
 
Campania ,,MOLDOVENI, deci ROMÂNI”, desfăşurată de Platforma Civică Acţiunea 2012, are drept obiectiv promovarea adevărului istoric şi combaterea tezelor moldoveniste, se arată într-un comunicat al coaliţiei unioniste.

Poetul Alexei Mateevici, autorul poeziei Limba noastră, devenită imnul de stat al Republicii Moldova, spunea: „Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului”.

În toamna anului 2011, membrii organizaţiilor componente ale Platformei Civice Acţiunea 2012, grupuri de iniţiativă din Republica Moldova şi asociaţii de studenţi basarabeni din România au lipit în Chişinău abţibilduri cu mesajul ,,CINE SUNTEM NOI?”, demers completat cu mesajul ,,SUNTEM MOLDOVENI, DECI ROMÂNI”.

 
Co-preşedintele Acţiunii 2012, Marius Lulea, a declarat cu această ocazie pentru InfoPrut că rezultatele campaniei trecute nu au întârziat să apară, procentul celor care îşi doresc unirea cu România crescând în sondaje. Totodată, Marius Lulea a mai precizat că interesul sporit al tinerilor, dar şi altor categorii de vârstă, de a se se alătura curentului unionist, a determinat demararea acestei noi runde a campaniei ,,MOLDOVENI, deci ROMÂNI”.

 
Dat fiind faptul că interesul tinerilor pentru promovarea acestui mesaj este unul sporit, anunțăm că cei care doresc să fie și ei mesagerii acestuia, ne pot scrie la adresa basarabia@actiunea2012.ro, cu mențiunea: „Suntem Moldoveni, deci Români”
 
http://union.md/campania-moldoveni-deci-romani-revine/ 
0