799

(foto) Viorel Chetraru si-a “cumparat” casa de milioane de la soacra

Viorel Chetraru, directorul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), locuieşte într-un imobil de lux al cărui cost de piaţă poate ajunge, în funcţie de parametrii reali, până la 5 mil. de lei, informează o investigaţie realizată de Ziarul de Gardă.
 
FOTO
 
Oficial, Chetraru a devenit posesorul acestei case la doar două zile după ce a fost selectat de către membrii Comisiei parlamentare Juridice, Numiri şi Imunităţi pentru a ocupa fotoliul de director al instituţiei create după reformarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), al cărui şef fusese tot el. Casa lui Viorel Chetraru e construită pe un teren pe care, în 2004, CCCEC punea sechestru. Ulterior, acesta intră în posesia soacrei sale, care construieşte un imobil cu două nivele, pe care-l vinde, în 2012, familiei Chetraru.
 
În noiembrie 2010, Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Antimafie, în cadrul unei conferinţe de presă, prezenta mai multe imobile de lux, despre care afirma că ar aparţine unor conducători din CCCEC. Un imobil cu trei nivele, de pe str. Natalia Gheorghiu, era prezentat ca fiind al directorului de atunci al CCCEC, Viorel Chetraru. Acesta nega informaţiile prezentate de Mocanu. Totuşi, deoarece nimeni nu verificase veridicitatea lor, de obicei, atunci când se vorbea despre averea lui Chetraru, se făcea referire anume la acea casă.
 
Într-adevăr, pe adresa prezentată atunci de Mocanu se înalţă un imobil luxos, doar că, altul decât cel prezentat de acesta. Casa nu este înscrisă pe numele lui Viorel Chetraru şi nici nu figurează în datele de la Cadastru. Mocanu, însă, nu a greşit zona în care locuieşte actualul şef al CNA. Adevărata casă a lui Viorel Chetraru se află tot la Mălina Mică, în apropierea Spitalului Clinic Republican, chiar în spatele Centrului Republican de Diagnosticare Medicală. Ai două posibilităţi să ajungi la ea. Păşeşti la stânga, dacă urci la deal pe str. Mălina Mică, sau mergi la dreapta, dacă eşti pe str. Testemiţanu, neajungând la cele două instituţii medicale. Acolo descoperi str. Acad. Ilie Untilă, unde se află casa lui Chetraru.
 
Oficial, Viorel Chetraru a intrat în posesia acestei case în baza contractului de vânzare/cumpărare nr.3348 din 28 septembrie 2012, adică la doar două zile după ce membrii Comisiei Juridice, Numiri şi Imunităţi l-au selectat pentru funcţia de director al CNA, în urma unui concurs la care participaseră 18 persoane. Contractul a fost înregistrat la «Cadastru» pe 30 octombrie 2012, la cinci zile după ce deputaţii au acceptat candidatura lui Chetraru pentru şefia CNA.
 
Din datele de la «Cadastru» observăm că doar Loreta Chetraru şi-a schimbat viza de reşedinţă pe str. Acad. Ilie Untilă. Oficial, Viorel Chetraru are adresa de domiciliu într-un apartament de pe str. Andrei Doga, din sectorul Râşcani. Tot din datele de la «Cadastru» aflăm că, oficial, casa cu două nivele în care locuieşte familia Chetraru s-ar întinde pe o suprafaţă de 95,8 m.p., în timp ce terenul pe care aceasta se înalţă are o suprafaţă de 630 m.p.
 
Istoria publică a terenului pe care este construită casa lui Viorel Chetraru începe în 2001. Atunci, Primăria Chişinău a atribuit în folosinţă ÎI «Burdujan — GAM» un lot de pământ cu suprafaţa de 2,9 ha, situat pe str. N. Testemiţanu (ulterior, o parte a devenit Ilie Untilă), pentru proiectarea şi construirea unui cartier locativ. ÎI «Burdujan — GAM» urma să finanţeze, din surse proprii, construcţia cartierului locativ pe acest teren.
 
Doar că, în această perioadă, Maria Burdujan, fondatoarea ÎI «Burdujan – GAM», este arestată, fiind acuzată că, gestionând o organizaţie nestatală, a folosit intenţionat şi abuziv situaţia sa de serviciu în interes material, nu a finanţat construcţia cartierului locativ, a divizat lotul în 40 de terenuri cu suprafaţa de 0,06 ha, pe care le-a comercializat la preţ de piaţă, persoanelor particulare, semnând cu fiecare contracte de investiţii în construcţii în valoare de 219180 USD şi 309195 lei.
 
„S-a interesat şi Chetraru despre un loc acolo» Maria Burdujan s-a aflat în arest timp de opt luni. Aceasta susţine că, anume în acea perioadă, cât era arestată, «au făcut ce au vrut cu acele terenuri». Burdujan şi-a amintit că, pentru a procura teren în acea regiune, i s-au adresat în acea perioadă mai multe persoane, inclusiv actuali deputaţi şi funcţionari de stat. „Îmi amintesc că s-a interesat şi Viorel Chetraru despre un loc acolo. Atunci el lucra la poliţie. Până la urmă, îmi amintesc că el nu a cumpărat terenul, pentru că spunea că nu are suma de bani necesară. L-am dat altei persoane», afirmă Maria Burdujan, care, însă, ne-a spus că nu-şi aminteşte numele exact al acelei persoane.
 
Între timp, în 2010, Burdujan s-a ales cu o amendă pentru faptele de care era acuzată. În noiembrie 2012, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) i-a respins cererea prin care solicita de la Primăria Chişinău alocarea unui alt teren, în schimbul celui de pe str. Testemiţanu, după ce, anterior, Curtea de Apel Chişinău îi satisfăcuse doleanţa.
 
 
Pus sub sechestru şi luat de Vera Corcimaru Conform datelor oficiale de la «Cadastru», pe terenul de pe str. Acad. Ilie Untilă (fostă Testemiţanu), acolo unde se află casa lui Viorel Chetraru, la demersul lui Valentin Mejinschi, ex-director CCCEC, după ordonanţa unui ofiţer de urmărire penală, printr-o încheiere a instanţei de judecată, pe 19 noiembrie 2004, era pus sechestru, probabil, în legătură cu dosarul în care era implicată Maria Burdujan. Sechestrul era ridicat jumătate de an mai târziu, pe 12 mai 2005.
 
Cu o lună mai devreme de punerea sub sechestru a acestui teren, conform datelor de la «Cadastru», proprietară devenise o oarecare Vera Corcimaru Tudor, născută în 1948. Pe 20 iulie 2006, casa este dată în exploatare. Pe 26 februarie 2008, prin decizia Consiliului Municipal Chişinău, Verei Corcimaru i s-a acordat „în proprietate privată, ca urmare a vânzării/cumpărării la preţ normativ, lotul de pământ cu suprafaţa de 630 m.p. din str. Acad. Ilie Untilă, pentru exploatarea casei de locuit particulare, din contul sechestrării parţiale a lotului de pământ atribuit ÎI Burdujan – G.A.M».
 
Pe 23 aprilie 2008, în datele de la «Cadastru», acest teren, deja împreună cu imobilul construit, devine obiectul unui alt contract de vânzare-cumpărare, însă cumpărătorii nu mai sunt anunţaţi. Doar pe 28 septembrie 2012, aşa cum s-a specificat anterior, soţii Chetraru devin proprietari cu acte în regulă ai imobilului. Oamenii din zonă afirmă că Viorel Chetraru locuia în această casă cu mult înainte de luna septembrie 2012.
 
Vera Corcimaru, soacra lui Chetraru Am încercat să aflăm cine este Vera Corcimaru şi din ce mijloace, la vârsta sa de peste 60 de ani, a construit un imobil de milioane, după care l-a vândut familiei Chetraru. Am telefonat-o pe Vera Corcimaru, care locuieşte la Chişinău, într-un apartament de pe str. Gh. Asachi. «Mă scuzaţi, nu pot să vă dau nicio informaţie. Nu vă cunosc. Nu pot să vă spun nimic. Nu pot să vă spun când am vândut terenul», ne-a spus femeia, evident emoţionată. Am insistat, iar într-un final am aflat că Vera Corcimaru nu este nimeni alta decât mama Loretei Chetraru. Numele de domnişoară al soţiei şefului CNA este Corcimaru, născută în oraşul Cimişlia, în familia Verei Corcimaru.
 
Interesant este că, în 2009, o persoană pe nume Vera Corcimaru a mai primit de la Primărie un teren, pe str. Bulgară din capitală.
 
Chetraru: «Cumnata mea a finisat casa» Viorel Chetraru, directorul CNA, a recunoscut că Vera Corcimaru este soacra sa şi că, în 2012, a cumpărat casa de la ea. «Păi ce, vreţi să-mi dea casa pe degeaba? D-stră aveţi o soacră atât de bună?», ne-a întrebat Chetraru. «Prin 2007 sau 2008, am trecut cu traiul în această casă, iar în 2012 am achitat şi am legalizat totul», continuă directorul CNA. 
 

0