720

Doua TONE de portocale, iPod-uri si telefoane mobile, CONFISCATE de POLITIE




Ofiţerii Direcţiei investigare a fraudelor din cadrul Departamentului Poliţie au înregistrat, săptămîna trecută, patru cazuri de transportare ilicită a mărfurilor şi eschivarea de la achitarea plăţilor vamale. Valoarea totală a mărfii este 187 mii de lei.
 
Astfel, pentru verificări de specialitate, poliţiştii au stopat în raionul Făleştii, un microbuz de model „Volkswagen LT”. Ca rezultat al controlului efectuat de către poliţie, şoferul, de 36 de ani transporta 2 000 kg de portocale în sumă de 50 mii lei, fără acte de proveniență.
În cel de-al doilea caz este vorba despre un automobil de model „LIFAN”, care a fost stopat pe traseul Căuşeni- Anenii Noi. În urma ferificării automobilului, poliţia a depistat iPod-uri şi telefoane mobile în valoare de peste 45 mii lei.
 
Potrivit cercetărilor polițienești, marfa era fără acte de proveniență și ar fi fost transportată din oraşul Bender fiind introdusă prin ocolirea posturilor vamale interne, în scop de comercializare.
 
Cel de al treilea caz, la intrarea în satul Pelinia, raionul Drochia, de către poliţie a fost stopat pentru verificare automobilul de model „Renault Kangoo”. În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit că şoferul, de 37 de ani, transporta alcool etilic. În total, au fost depistate peste 600 litri de alcool etilic, fără acte de proveniență. Conform estimărilor preliminare, suma mărfii se ridică la 24 mii de lei.
 
Ulterior, în satulTodireşti, raionul Anenii-Noi, a fost reţinut un microbuz de model „Volkswagen T4”. La momentul verificării microbusului, poliţia a depistat peste 1 100 kg miez de nucă, fără acte de provenienţă. Întrebat de forţele de ordine, şoferul de 46 de ani a recunoscut că a procurat miezul din oraşul Bender, elucidînd posturile vamale interne. Marfa de 68 mii de lei urma să fie realizată la piaţă.
 
În toate cazurile, marfa a fost confiscată, iar poliţia acumulează materiale necesare în vederea primirii unei decizii conform legislaţiei în vigoare. 


0