776

Influenta televiziunii asupra copiilor



Televiziunea, în calitatea sa de „membru al familiei”, şi-a permis să modeleze subtil conştiinţa şi comportamentul tuturor. Cei mai vulnerabili la influenţele sale au fost copiii.
 
Din pacate, tot mai multi parinti au inceput sa-si lase copiii ore intregi in fata televizorului, pentru a-i linisti sau pentru a scapa de grija lor, fara sa constientizeze efectele negative.
 
Care a fost rezultatul? Majoritatea copiilor - chiar si cei mai mici de trei ani - au devenit dependenti de televizor, iar in prezent putem vorbi de o generatie intreaga de copii crescuti cu televizorul drept baby-sitter.
 
Abandonat in fata televizorului, copilul tinde sa interpreteze totul fara sa dispuna de capacitati de analiza si corelationare. Lasat singur, copilul isi construieste un sistem de valori, confectionat din elementele cu putere de impact mare, necorelate intre ele si insuficient explicate.
 
Imaginatia copiilor nu este stimulata, creierul lor primind modele gata construite, pe care urmeaza sa le aplice de fiecare data cand se afla in fata unei situatii sau persoane asemanatoare. 
 

0