734

EXPERTII SUSTIN INCERCAREA PATIDELOR DE STANGA DE A-SI UNI FORTELE




Experţii din Republica Moldova susţin încercarea partidelor extraparlamentare de stânga de a-şi uni forţele.
 
Solicitat de corespondentul „INFOTAG”, directorul Institutului European de Studii Politice Viorel Cobotaru a relatat că tentativa de fuziune a forţelor de stânga este un exerciţiu necesar unei societăţi democratice. 
 
„Nu-mi rămâne decât să salut seriozitatea şi profunzimea cu care partidele de stânga au abordat această problemă. Tradiţional, în societăţile post totalitare există viziuni de stânga, iar Moldova nu constituie o excepţie. În ceea ce priveşte perspectivele acestei viitoare uniuni, totul depinde de modul de organizare a acestor partide şi de perioada în care vor face acest lucru – acum sau înainte de alegeri. Cert este că fiecare formaţiune politică are şanse de a accede în parlament, doar dacă este suficient de atractivă pentru electorat. Urmează să vedem cât de atractivă va fi această construcţie politică şi dacă va putea constitui un concurent puternic pentru PCRM sau chiar PD, care l-a ultimul congres şi-a demonstrat viziune de stânga”, a spus Cibotaru. 
 
Analistul politic Anatol Ţăranu a menţionat pentru „INFOTAG” că forumul organizat de partidele de stânga reprezintă o mişcare înainte pentru coagularea forţelor, precizând însă că totul depinde de obiectivele pe care le va avea această construcţie politică. 
„Dacă aceste obiective vor fi corelate cu interesul fundamental al RM, atunci iniţiativa ar putea avea sorţi de izbândă. Dacă însă obiectivele vor fi mai puţin corelate cu interesul naţional, atunci cu siguranţă iniţiativa se va solda cu un eşec. La moment interesele majore ale ţării sunt consolidarea statului de drept, continuarea procesului de integrare europeană, dezvoltarea economică a ţării. Din câte înţeleg eu însă forţele de stânga sunt tentate să renunţe la UE şi se orientează mai mult spre est, fapt care ar putea să le joace festa”, a spus analistul.
Expertul politic Roman Mihăieş a menţionat pentru „INFOTAG” că pentru partidele de stânga, care în mare parte s-au desprins din PCRM, singura şansă de a obţine un scor electoral bun este să fuzioneze.
 
„Cred că într-un final aceste partide de stânga au ajuns la concluzia că trebuie să-şi unifice forţele, pentru că altfel nu au şanse de supravieţuire. Toate aceste partide se află pe aceeaşi bază ideologică ca şi comuniştii, pledând pentru apropiere de Rusia, federalizarea ţării şi aderarea la Uniunea Vamală. Dacă vor reuşi o fuziune, atunci vor putea lupta pentru a rupe voturile electoratului de stânga, care acum tradiţional votează cu PCRM. Dacă vor reuşi sau nu rămâne de văzut”, a conchis expertul. 
 
Infotag precizează: Reprezentanţii partidelor de stînga din Republica Moldova s-au reunit marţi, 5 februarie, în cadrul unui forum cu genericul „Moldova: Alternativa de stânga”, cu scopul de a consolida eforturile stângii politice. La forum au fost prezenţi reprezentanţii Partidului Socialiştilor, Partidului Popular Socialist şi ai formaţiunilor „Patrioţii Moldovei”, „Renaşterea” şi „Moldova Unită”. Liderii formaţiunilor s-au pronunţat în unanimitate pentru necesitatea creării unei platforme socio-politice largi care va promova valorile de stânga în Republica Moldova, printre care identitatea moldovenească a poporului din R. Moldova şi menţinerea statului pe direcţia integrării Euroasiatice.


0