ATENTIE! S-a scumpit benzina
Lukoil Moldova, cea mai mare companie petrolieră de pe piaţa Republicii Moldova, a majorat ieri cu 3-4% preţul benzinei comercializate cu ridicată.
Astfel, cea mai populară benzină A 95 se vinde angro la un preţ de 16,0 lei pentru un litru, cu 50 bani mai scump. Motorina a rămas deocamdată la preţul vechi de 15,30 lei pentru un litru.
Reprezentanţi din cadrul Direcţiei vînzări a companiei nu au dorit să comenteze sau să explice creşterea costurilor.
Majorarea preţului angro ar putea duce la o scumpire a benzinei şi la pompă. Deocamdată nu se ştie cu cât.
Stela Iaţco, purtător de cuvânt la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), spune că instituţia nu a fost informată de companiile petroliere despre intenţia de a ajusta preţurile.
Scumpirea benzinei se datorează avansului cotaţiilor internaţionale ale ţiţeiului, care deja de o săptămână se menţin mai sus de 115 dolari pentru un baril, cu 4% mai mult decât la începutul anului.
Un alt factor ce ar impune modificarea preţurilor sunt accizele mai mari, cu circa 11%, la importul benzinei şi motorinei, aplicate de la 1 ianuarie, efectul cărora abia acum începe să se facă vizibil.
La finele anului trecut, mai mulţi proprietari de companii petroliere declarau că taxele mai mari vor duce la scumpirea cu 20-40 de bani a unui litru de combustibil.
Datele ANRE arată că trei companii - Lukoil Moldova, Petrom Moldova şi Tirex-Petrol - deţin circa 80% din piaţa importului de benzină şi 63% din cea de motorină.