797

(video) Vinzatoare din Moldova, AMENINTATE cu pistolul! Suspectul a incercat sa IMPUSTE si trei politisti




Tînărul care a împuşcat în direcţia poliţiştilor în timpul reţinerii din strada Ismail 102/2, este bănuit şi de săvârşirea a două atacuri tâlhăreşti, unul în capitală şi al doilea în satul Dubăsarii Vechi. El ar fi intrat în două magazine alimentare şi ameninţând vânzătoarele cu pistolul de tip Baikal, le-a deposedat de banii din aparatul de casă. În cadrul audierilor el a recunoscut în detalii circumstanţele atacurilor.
 
Astfel în noaptea spre de 22 ianuarie curent, bănuitul a intrat într-un magazin din strada 31 August 1989, şi a îndreptat pistolul în direcţia vânzătoarei, cerând banii din aparatul de casă. Victima în vârstă de 18 ani a scos 2 500 de lei şi i-a dat făptaşului. Acesta imediat a fugit de la locul infracţiunii într-o direcţie necunoscută. Acţiunile criminale ale figurantului au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate în magazin.
 
Pe lângă faptul că este cercetat penal pentru că a atentat la viaţa şi sănătatea poliţiştilor, în privinţa lui a fost pornită şi o cauză penală pentru tâlhărie ce prevede închisoare de la 6 până la 10 ani.
 
Tot el este suspectat că ar fi atacat recent, o farmacistă în sectorul Râşcani. 


0