782

Fetita de NOUA ani VIOLATA timp de DOI ANI de tatal vitreg




Un bărbat dintr-un raion din centrul republicii a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru că timp de doi ani şi-a agresat sexual fiica minoră.
 
Potrivit procurorilor, inculpatul locuia împreună cu soţia şi doi copii comuni, victima nefiind fiica biologică a acestuia.
 
Începând cu 2009 şi până în ianuarie 2011, bărbatul în vârstă de 34 ani a săvârşit acţiuni violente cu caracter sexual în privinţa copilei de numai 9 ani.
 
Totul s-a aflat în momentul în care fata i-a spus despre ce i se întâmplă mamei sale, care la rândul ei a anunţat poliţia.
 
Sentinţa a fost contestată de către apărătorul inculpatului, iar în august 2012 prin decizia Curţii de Apel Chişinău, bărbatul a fost condamnat în baza unui alt articol la doar 4 ani de închisoare.
 
Procurorii nu au fost de acord cu decizia Curţii de Apel şi au atacat-o, iar recent Curtea Supremă de Justiţie a menţinut sentinţa instanţei de fond (12 ani de închisoare) şi a condamnat inculpatul pentru acţiuni violente cu caracter sexual. 


0