SOCANT! Eleva violata sub banca in timpul orelor, sub ochii profesorului
Cazul socant s-a intanmplat chiar in timpul orelor de curs, unde o adolescenta in varsta de 15 ani a trecut prin clipe cumplite, in prezenta profesorului.
Fata, care are probleme mentale, a fost agresata sexual timp de 10 minute de catre doi colegi, in timp ce un al treilea o lovea in cap de fiecare data cand aceasta incerca sa scape, potrivit Jurnalul.ro.
Mama fete, care a intentat un proces, sustine ca profesorul a ignorat ceea ce se petrecea chiar sub ochii lui, in ciuda unui elev care incerca sa-i atraga atentia de la cele ce se petreceau sub banca.
Potrivit Daily Mail, fata a povestit ce s-a intamplat unui oficial al scolii, insa acesta nu a raportat infractiunea. Aceasta are un IQ de doar 60 si era singura fata, dintr-o clasa de 13 baieti.
Singura solutie luata de conducerea scolii din New York a fost sa-i puna in aceasi incapere pe fata si pe unul dintre baietii care au hartuit-o, pentru ''a-si rezolva problemele''. Insa fata a iesit din incapere cu o lovitura deasupra ochiuliu drept.
Abia acum conducerea unitatii de invatamant a declansat o ancheta si l-a concediat pe profesorul care a asistat la scena fara sa faca nimic.