675

UE ar putea introduce VIZE pentru SUA, care refuză intrarea liberă a ROMÂNILOR pe teritoriul său


Autor:  Simona Mătieş
Uniunea Europeană ar putea reintroduce, temporar, vizele pentru Serbia şi alte patru ţări din Balcani, iar măsura ar putea fi aplicată şi împotriva SUA, pentru că Washingtonul menţine vizele obligatorii pentru România, Grecia, Bulgaria și Polonia - state membre UE.


Potrivit unor surse diplomatice citate de AFP, preşedinţia cipriotă a Consiliului UE a ajuns la un acord între statele membre şi Parlamentul European privind o dispoziţie legală care va conţine o clauză de salvgardare ce va permite introducerea temporară a vizelor în cazul unor abuzuri.
Această dispoziţie ar putea să intre în vigoare la începutul anului 2013, a precizat o sursă diplomatică, adăugând că aceasta vizează în mod special ţările din Balcani, dar va avea o acoperire mai generală şi va putea fi aplicată în cazul oricărei ţări ce beneficiază de o scutire de la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii lor.

Parlamentul European a obţinut concesia ca Uniunea Europeană să poată suspenda scutirea de vize de care beneficiază un stat dacă acesta impune obligativitatea vizelor pentru cetăţenii unuia sau mai multor state din UE. Acest punct are în vedere SUA, care continuă să menţină vizele obligatorii pentru cetăţenii români şi pentru cei din alte trei state UE, respectiv Bulgaria, Grecia şi Polonia.

Şase state din UE - Germania, Austria, Belgia, Franţa, Luxemburg şi Olanda - au cerut să se instituie posibilitatea reintroducerii obligativităţii pentru Serbia, Muntenegru, Bosnia, Albania şi Macedonia, protestând în acest fel față de creşterea constantă a cererilor de azil nefondate venite din partea unor cetăţeni ai acestor ţări, care sunt scutiţi, din anul 2010, de obligaţia de a primi viză pentru călătoriile în interiorul UE.

„Cele mai multe dintre cererile de azil prezentate sunt nefondate şi ele ne aduc prejudicii, întrucât suprasolicită serviciile însărcinate cu examinarea lor în statele care primesc aceste solicitări”, precizează Comisia Europeană.
Procedura practică este complexă

Punerea în aplicare a acordului va urma o procedură complexă. Abuzul de la originea cererii va trebui constatat de Comisia Europeană, care va propune ulterior suspendarea, timp de şase luni, a scutirii de la obligativitatea vizelor în cazul statului respectiv, iar, în final, decizia trebuie aprobată de guverne prin majoritate calificată.

În plus, „aplicarea dispoziţiei nu va fi imediată, fiind prevăzute mai multe măsuri pentru a permite găsirea unei soluţii amiabile”, înainte de a se recurge efectiv la ea, explică un diplomat.

0