731

România putea să fabrice BOMBA ATOMICĂ

"Din punct de vedere tehnic, dispunem de capacitatea de a fabrica arme nucleare", îşi începea fostul lider comunist, Nicolae Ceauşescu, declaraţia rostită la Plenara Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, în mai 1989. Cuvintele dictatorului au fost preluate de aproape toate ziarele străine, printre care "Washington Post" şi "The Times". Şapte luni mai târziu Ceauşescu era executat…

Ruşii au afirmat că în anii '70, România, sprijinită de Statele Unite, ar fi început să lucreze la propria armă atomică, proiectul fiind aproape de finalizare în vara anului 1989. Mai precis, publicaţia Rossiiskaia Gazeta aborda în anul 2009, în ediţia sa electronică, un subiect incendiar: programul nuclear al lui Nicolae Ceausescu.

 În articolul intitulat “Bomba din Carpaţi", publicaţia rusă nota că în urmă cu două decenii “România a fost cât pe ce să se doteze cu arma nucleară", dar acest lucru nu ar fi fost, desigur, în beneficiul URSS. Potrivit Rossiiskaia Gazeta, deja la mijlocul anilor '70 România începuse să lucreze la propria sa arma atomică, cu ajutorul SUA şi nu numai, iar în vara anului 1989, Bucureştiul era aproape de a obţine propria bombă atomică,deoarece reuşise să produca plutoniu în scopuri militare.
 
“Occidentalilor nu le păsa de regimul dictatorial al lui Ceauşescu, preferând să îl treacă deliberat cu vederea, deoarece avea interese". Tot publicaţia rusească cita rapoartele declasificate de SVR (Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse) în 1995, care dezvăluiau activităţile din platforma secretă de la Măgurele desfăşurate de un grup de fizicieni români din domeniul nuclear, cu sprijin internaţional.

 
A început în 1974
 
Potrivit unor date menţionate de publicaţia rusă, la sfârşitul anilor '80 Ceauşescu ar fi solicitat RDG, Chinei şi Israelului să contribuie la grăbirea lucrărilor pentru fabricarea bombei atomice româneşti. Dând asigurări că astfel, România, RDG şi alte ţări din “lagărul sovietic", se puteau apăra de perestroika lui Mihail Gorbaciov. “Este greu de imaginat că Bucureştiul ar fi devenit un aliat…nuclear al Moscovei şi al Tratatului de la Varşovia" mai nota Rossiiskaia Gazeta, care continua cu derularea poveştii începute se pare în 1974. 

Când la Piteşti fusese înfiinţat Institutul de Cercetări Nucleare, iar Ceauşescu respinsese propunerea Moscovei cu privire la creşterea bugetului militar al ţărilor din Tratatul de la Varşovia. In acest context, Rossiiskaia Gazeta aminteste ca “România se opunea criticilor sovietice la adresa lui Stalin, Chinei, Albaniei, Israelului. Se pronunţase împotriva invaziei 'trupelor frăţeşti' în Cehoslovacia în 1968 (…)".
 
“Ceauşescu nu ezita să-i predea URSS pe separatişti"

 
Enumerarea publicaţiei continua: “…În anii '70, Ceauşescu a sprijinit ideea Chinei privind crearea unei aşa-numite organizaţii de securitate în contrapondere la Tratatul de la Varşovia, din care urmau să facă parte România, Iugoslavia, Albania şi chiar a încercat să îndemne să adere la aceasta şi unele ţări socialiste prosovietice. În acelaşi timp, Ceauşescu nu ezita să-i predea URSS pe separatiştii din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. 


Inclusiv pe cei care pledau pentru România Mare nu doar cu Moldova vecină, ci şi cu regiunile care au intrat în componenţa Ucrainei sovietice, cu tot cu Insula Şerpilor în 1947", mai amitea Rossiiskaia Gazeta. Ziarul menţionat încearcă să îşi surprindă cititorii cu adevărat: “Moscova răspundea prin susţinerea subterană a separatiştilor din Transilvania, încercând să îl răstoarne pe Ceauşescu la plenarele CC ale Partidului Comunist Român. În plus, URSS şi-a construit gazoductele şi oleoductele spre Europa ocolind teritoriul român. 
 
România lui Ceauşescu deţinea active în extracţia de cărbune în partea estică a SUA. Toată această situaţie a condus la adularea României în Occident, care îi returna serviciilor secrete române pe transfugii politici…". Rossiiskaia Gazeta nota în continuare că “în confruntarea cu URSS, Ceauşescu a ales nici mai mult nici mai puţin decât bomba atomică, ca şi China în 1963".

 
Data limită: anul 2000
 
Publicaţia vorbeşte despre arhivele sovietice, conform cărora în 1976 a fost creat un grup naţional de fizicieni din domeniul nuclear care erau ajutaţi de specialişti din SUA, China, Franţa şi Israel. Acest grup ar fi activat într-un centru secretizat, la Măgurele… În raportul Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse, amintit de publicaţia rusă, se menţionează că “în 1985, autorităţile române îşi trasaseră ca sarcină studierea posibilităţii fabricării armei atomice, specialiştii români din domeniul fizicii nucleare însuşindu-şi tehnologiile de obţinere a plutoniului din combustibil nuclear prelucrat. 
 
Informaţii referitoare la faptul că, în cadrul programului său de energie nucleară, România ar fi dispus de un proiect concret destinat fabricării, până în anul 2000, a bombei circulau încă din 1980". Probabil că binecunoscutul refren “Noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii" avea un tâlc anume…

 
 

0