793

Valeriu Strelet isi indeamna colegii sa-si asume o PROMISIUNE din campania electorala. Vezi despre ce este vorba



Liderul fracțiunii Partidului Liberal Democrat, Valeriu Ștreleț, insista asupra renunțării deputaților la imunitatea parlamentară. El a susținut astăzi o conferință de presă unde și-a îndemnat colegii din AIE să se țină de promisiunea făcută în campania electorală și să se dezică de imunitate.
 
“Îi îndemnăm pe toți deputații să voteze acest obiectiv de modificare a Constituției. Noi considerăm că ar trebui că, în primul rind, AIE ar trebui să voteze pentru ca să-și onoreze un angajamentele, dar îndemnăm și opoziția să voteze”, a declarat Strileț.
 
Potrivit lui, revenirea la acest proiect de lege are loc în contextul intenției PLDM  de a pregăti un proiect de lege privind reformele în cadrul organelor de drept.
 
„Nu putem vorbi de o veritabilă luptă cu corupția atât timp cât deputații se vor ascunde după imunitate. Îndemnăm toți deputații din Alianță, dar și din opoziție, să semneze și apoi să susțină acest proiect de lege”, a mai adăugat Streleț.
 
Actualități.md amintește că, acum un an Streleț a mai propus odată renunțarea deputaților la imunitatea Paramentară. Atunci, liberal-democratul a explicat că propunerea sa vine ca urmare a declarației procurorului General Valeriu Zubco care a făcut aluzii că anumiți reprezentanți ai Alianței din forul legislativ, dar și membri ai Guvernului, ar fi implicați în afaceri ilegale și s-ar ascunde după imunitate.
 
În prezent, imunitate parlamentară reprezintă un drept pe care îl obțin deputații cînd sunt investiți official în funcție. Pe parcursul mandatului de deputat, aceștia nu pot fi arestați sau cercetați penal, decît prin votul majorității Parlamentare.
 

0