671

Ambasada rusă îi reunește pe Voronin, Dodon și Ceban

 Deşi în viaţa politică au devenit mari duşmani, pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, preşedintele PSRM, Igor Dodon, mai nou şi pe transfugul, Ion Ceban îi uneşte religia.

Aceştia au putut fi surprinşi la sfinţirea noului sediu al Fundaţiei Internaţionale a Unităţii Popoarelor Ortodoxe, deschis recent în sectorul Ciocana al capitalei. În pozele de mai jos se vede clar că Voronin este surprins de blitz-ul aparatelor foto în prim-plan, iar fostul său coleg ceva mai în spate.

Evenimentul a fost oficializat de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir, la care a mai participat Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, dar şi alte personalităţi ale vieţii politice şi culturale din Rusia.

Astfel, dacă la şedinţele Parlamentului RM Vladimir Voronin şi Igor Dodon continuă să se evite reciproc, aceştia sunt observaţi deseori la evenimentele social – culturale organizate de misiunea diplomatică rusă de la Chişinău. Să fie oare o comandă a Kremlinului? Evident că în acest caz superiorii nu pot fi refuzaţi.

 
hotnews.md
0