Putin şi poporul rus (I)
În privinţa tezaurului românesc, Putin nu-i cu nimic mai breaz decât Stalin sau decât Lenin.
Dezgroparea chestiunii tezaurului românesc agită, de la o vreme, spiritele de la Bucureşti şi de la Moscova. Dezbaterea, dusă mai mult în spaţiul mediatic decât în cel diplomatic, nu vine cu nimic nou. Este doar un prilej de-a ne reaminti câte am pătimit - şi încă mai pătimim - de pe urma marelui vecin de la Răsărit. Şi de-a constata că, în această privinţă, Putin nu-i cu nimic mai breaz decât Stalin sau decât Lenin. O concluzie care derivă firesc din atitudinea de dictat a liderului de la Kremlin. Însă şi mai evidentă mi se pare reacţia impotentă a statului român. Care doarme în bocanci atunci când se discută, în sfârşit, ceva ţinând de interesul naţional. Dar să le luăm pe rând.
Fitilul a fost reaprins de un raport aflat recent pe ordinea de zi a Consiliul Europei. Acest organism decorativ - din care fac parte atât ţări din Uniunea Europeană, cât şi din afara ei, inclusiv Federaţia Rusă - trebuia să se pronunţe asupra respectării obligaţiilor pe care Kremlinul şi le-a asumat faţă de forul de la Strasbourg. Trei parlamentari români, doi de la PDL şi unul de la PSD, au depus un amendament în care cereau returnarea tezaurului pe care România l-a depozitat la Moscova în timpul Primului Război Mondial. Amendamentul, susţinut şi de trei parlamentari moldoveni, a fost respins. În mod evident, aş zice, întrucât nu acolo se putea tranşa o asemenea temă.
Ştirea respectivă a produs o vie nervozitate pe plaiuri mioritice şi o aprigă replică din capitala fostei Uniuni Sovietice. La noi, oamenii au început a se-ntreba deja cât am putea recupera în contul tezaurului. Care reprezintă peste 90 de tone de aur, evaluate azi la peste 3 miliarde de euro. Întrebare cum nu se poate mai potrivită în plină criză economică şi financiară. Când spun oamenii, nu mă refer la guvernarea USL ai cărei reprezentanţi tac, până acum, mâlc. Fie pentru că sunt prea ocupaţi să-şi împartă ciolanul eligibil. Fie pentru că n-au reuşit să iasă din obsesia ce poartă numele Traian Băsescu. Fie pentru că nu vor să-şi strice relaţia cu Estul, după ce şi-au stricat-o cu Vestul.
De cealaltă parte, s-a auzit vocea purtătorului de cuvânt al ministrului rus de Externe. În cea mai autentică limbă de lemn, dl Alexander Lukaşevici ne-a asigurat că subiectul lipseşte şi nu este de actualitate: „Considerăm că încercările de a dezgropa trecutul, în condiţiile actuale, sunt contraproductive şi pot trezi doar emoţii inutile, distrage atenţia de la deciziile cu adevărat importante privind aspecte specifice ale cooperării bilaterale". În largul eterului, băieţii de la Vocea Rusiei (fostă a Moscovei) avertizează că problema tezaurului a fost rezolvată demult. Cum? Ne luminează acelaşi Lukaşevici: „Moscova nu a încasat de la Bucureşti despăgubiri în valoare de 300 de milioane de dolari. România, care a luptat de partea Germaniei hitleriste, trebuia să plătească aceşti bani în conformitate cu Tratatul de Pace de la Paris".
Nu-i nevoie de multă aritmetică pentru a înţelege că 300 de milioane de dolari nu înseamnă nici o zecime din 3 miliarde de euro. Dincolo de cifre, trebuie să vorbim însă despre asuprirea la care am fost supuşi, de-a lungul istoriei, de către imperiul rus. Dar despre asta, săptămâna viitoare. ; (Va urma)
Sabin Orcan prim-redactor şef adjunct ''Adevărul''
Dezgroparea chestiunii tezaurului românesc agită, de la o vreme, spiritele de la Bucureşti şi de la Moscova. Dezbaterea, dusă mai mult în spaţiul mediatic decât în cel diplomatic, nu vine cu nimic nou. Este doar un prilej de-a ne reaminti câte am pătimit - şi încă mai pătimim - de pe urma marelui vecin de la Răsărit. Şi de-a constata că, în această privinţă, Putin nu-i cu nimic mai breaz decât Stalin sau decât Lenin. O concluzie care derivă firesc din atitudinea de dictat a liderului de la Kremlin. Însă şi mai evidentă mi se pare reacţia impotentă a statului român. Care doarme în bocanci atunci când se discută, în sfârşit, ceva ţinând de interesul naţional. Dar să le luăm pe rând.
Fitilul a fost reaprins de un raport aflat recent pe ordinea de zi a Consiliul Europei. Acest organism decorativ - din care fac parte atât ţări din Uniunea Europeană, cât şi din afara ei, inclusiv Federaţia Rusă - trebuia să se pronunţe asupra respectării obligaţiilor pe care Kremlinul şi le-a asumat faţă de forul de la Strasbourg. Trei parlamentari români, doi de la PDL şi unul de la PSD, au depus un amendament în care cereau returnarea tezaurului pe care România l-a depozitat la Moscova în timpul Primului Război Mondial. Amendamentul, susţinut şi de trei parlamentari moldoveni, a fost respins. În mod evident, aş zice, întrucât nu acolo se putea tranşa o asemenea temă.
Ştirea respectivă a produs o vie nervozitate pe plaiuri mioritice şi o aprigă replică din capitala fostei Uniuni Sovietice. La noi, oamenii au început a se-ntreba deja cât am putea recupera în contul tezaurului. Care reprezintă peste 90 de tone de aur, evaluate azi la peste 3 miliarde de euro. Întrebare cum nu se poate mai potrivită în plină criză economică şi financiară. Când spun oamenii, nu mă refer la guvernarea USL ai cărei reprezentanţi tac, până acum, mâlc. Fie pentru că sunt prea ocupaţi să-şi împartă ciolanul eligibil. Fie pentru că n-au reuşit să iasă din obsesia ce poartă numele Traian Băsescu. Fie pentru că nu vor să-şi strice relaţia cu Estul, după ce şi-au stricat-o cu Vestul.
De cealaltă parte, s-a auzit vocea purtătorului de cuvânt al ministrului rus de Externe. În cea mai autentică limbă de lemn, dl Alexander Lukaşevici ne-a asigurat că subiectul lipseşte şi nu este de actualitate: „Considerăm că încercările de a dezgropa trecutul, în condiţiile actuale, sunt contraproductive şi pot trezi doar emoţii inutile, distrage atenţia de la deciziile cu adevărat importante privind aspecte specifice ale cooperării bilaterale". În largul eterului, băieţii de la Vocea Rusiei (fostă a Moscovei) avertizează că problema tezaurului a fost rezolvată demult. Cum? Ne luminează acelaşi Lukaşevici: „Moscova nu a încasat de la Bucureşti despăgubiri în valoare de 300 de milioane de dolari. România, care a luptat de partea Germaniei hitleriste, trebuia să plătească aceşti bani în conformitate cu Tratatul de Pace de la Paris".
Nu-i nevoie de multă aritmetică pentru a înţelege că 300 de milioane de dolari nu înseamnă nici o zecime din 3 miliarde de euro. Dincolo de cifre, trebuie să vorbim însă despre asuprirea la care am fost supuşi, de-a lungul istoriei, de către imperiul rus. Dar despre asta, săptămâna viitoare. ; (Va urma)
Sabin Orcan prim-redactor şef adjunct ''Adevărul''