581

Poslania lu’ Tănase către proştii satului

 Dacă eşti cât de cât avizat, dacă inţelegi lumea, ţara în care trăieşti şi nefirescul fiecărei clipe petrecute în această ţară, ţinând cont de faptul că eşti şi preşedintele Curţii Constituţionale, să vii cu astfel de propunere în faţa parlamentului dă dovadă de neinteligenţă (ca să mă exprim mai elegant).


După cum ştim cu toţii membri CC sunt sacrosancţi sau cel puţin astfel se cred dânşii. Nu ai voie să vorbeşti despre ei în afară de ode, să-i slăveşti să-i divinizezi, să le faci din astea, în caz contrar se supără şi acuză. Astfel de comportament antrenează şi Alexandru Tănase. El fiind preşedintele, care în zilele noastre, magistraţii nu au voie să propună iniţiative legislative, el scrie poslanie către deputaţii care formează majoritatea şi care sunt foarte mari şanse să îi îndeplinească cititi mai mult
0