677

Filat către Maia Sandu: Săptămîna viitoare vin la Minister


Prim-ministrul Vlad Filat intenţionează să meargă săptămîna viitoare la Ministerul Educaţiei pentru a discuta personal cu ministra Maia Sandu şi cu alţi responsabili despre strategia de dezvoltare a sistemului pe termen scurt, mediu şi lung. Despre aceasta el a anunţat astăzi, în cadrul şedinţei Guvernului.


După cum relatează TRIBUNA, Premierul le-a cerut consilierilor săi să stabilească cu responsabilii de la Minister detaliile ce ţin de această vizită.


De asemenea, Vlad Filat a solicitat ca, pînă atunci, să i se prezinte o informaţie despre angajarea în sistemul educaţiei a tinerilor specialişti, inclusiv despre numărul de ore pe care-l au aceştia. Premierul a spus că autorităţile îşi bat capul de asigurarea tinerilor specialişti cu loc de trai şi loc de muncă, dar, în condiţiile în care aceştia nu primesc ore suficiente, salariul este unul mic şi dispare atractivitatea domeniului.


În cadrul aceleaşi şedinţe, Premierul a cerut Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Serviciului Vamal să elaboreze în comun noi reglementări pentru navele care navighează sub pavilion moldovenesc. Vlad Filat a atras atenţia că acestea nu trec nici o procedură vamală, chiar dacă sînt înregistrate în Republica Moldova.


tribuna.md

0