967

NOU în Moldova! Copii TRAŞI la RĂSPUNDERE pentru că au îndreaptat lasere spre o aeronavă

Foto: antena3 ro

Direcția poliției în transporturi informează că îndreptarea laserelor spre aeronave poate duce la orbirea temporară a pilotului. Efectele pot fi deosebit de grave în timpul aterizării, decolării sau zborurilor la altitudini joase. În Moldova, din ce în ce mai des companiile aeriene semnalează cazuri cînd tineri și copii se distrează ochind cu lasere în aeronave.
 
Persoanele care îndreaptă intenționat lasere spre aeronave pot fi trase la răspundere penală pentru huliganism. Ele riscă o amendă între 4.000 și 14.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității. Părinții minorilor care săvîrșesc această infracțiune riscă să fie sancționați conform articolului 63 al Codului Contravențional „Neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului”.
 
La 11 septembrie 2012, de către angajații Poliției Transporturi, au fost identificați doi minori din Ialoveni care au îndreptat în repetate rînduri fascicule laser în direcția aeronavelor în zbor. De la domiciliul acestora au fost ridicate două dispozitive laser cu fascicul verde. Minorii au recunoscut faptele. La moment are loc documentarea acestui caz. Părinții minorilor vor fi atrași la răspundere.
 
0