670

Cer protecţie pentru gay şi lesbiene

 
După aproape patru luni de tăcere, Legea cu privire la asigurarea egalităţii încinge din nou spiritele. Organizaţia Amnesty International susţine că documentul nu este în măsură să protejeze drepturile minorităţilor sexuale. Experţii cer Guvernului să includă expres în lege termenii "identitatea sexuală" şi "orientarea sexuală".

Experţii afirmă că în actuala redacţie legea protejează minorităţile doar la locul de muncă nu şi în viaţa de zi cu zi. Amnesty crede că şi poliţia are nevoie de o instruire specială pentru a proteja acest gen de persoane. Mai ales că au fost înregistrate cazuri în care însuşi oamenii legii au ameninţat homosexualii.

Membrii ONG-ului au menţionat că legea trebuie schimbată şi în cazul minorităţilor etnice şi religioase, persoanelor cu dizabilităţi şi în cazul celor HIV-pozitive. Controversata lege privind asigurarea egalităţii de şanse a fost votată în Parlament acum patru luni. Precizăm că adoptarea documentului a generat violenţe. Aceasta va intra în vigoare în ianuarie, 2013.
 
Jurnaltv
0