549

Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni


După ce hotărârea CCR de invalidare a referendumului a fost publicată ieri seară, în Monitorul Oficial, Traian Băsescu a revenit astăzi la Palatul Cotroceni.


Acesta a ajuns, în cursul acestei dimineţi, la Palatul Cotroceni, de la Vila Lac 3. Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de şef al statului timp de 52 de zile. În perioada imediat următoare, Traian Băsescu îşi va desemna noi consilieri, după ce aceştia au demisionat după suspendare.
 
Ieri, Parlamentul a luat act de decizia CCR privind invalidarea referendumului din 29 iulie, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial. Conform CCR, procedura de organizare a referendumului a fost respectată, dar condiţia de cvorum pentru ca referendumul să fie valabil nu a fost întrunită.
 
 
Anterior, pe 6 iulie, Parlamentul a decis suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu. Crin Antonescu, care a devenit cu câteva zile înainte de suspendare preşedinte al Senatului, a ocupat în această perioadă funcţia de preşedinte interimar al României.

La referendumul privind demiterea preşedintelui Băsescu, conform Biroului Electoral Central, prezenţa a fost de 46,24% (8.459.053 de persoane), iar dintre cei care s-au prezentat la urne 87,52% (7.403.836 de persoane) s-au pronunţat pentru demitere, iar 11,15% (943.375 de persoane) - împotrivă.

CCR a tranşat în 21 august problema referendumului, deşi a avut alte două termene prevăzute anterior, 12 septembrie şi 31 august.
 

0