637

Interviu cu unicul roman (sanatos la cap?) care a cerut azil politic... la Moscova

Interviu cu Mircea Popa, secretar general al Fundaţiei România-Rusia: „Moscova aşteaptă o schimbare la vârf în România care să-i fie favorabilă"
 
 
20 August 2012
Interviu cu Mircea Popa, secretar general al Fundaţiei România-Rusia: „Moscova aşteaptă o schimbare la vârf în România care să-i fie favorabilă"
 
vezi articol




 

 
 
 
 
 
Mircea Popa, 72 de ani, secretar general al Fundaţiei România-Rusia, crede că USL va avea o relaţie mai bună cu Moscova după ce va avea în mâini întreaga putere. Articolele difuzate în ultimele două luni de Vocea Rusiei, post de radio finanţat de guvernul de la Moscova, au apărut la sugestia Kremlinului - crede Mircea Popa, care în perioada regimului Ceauşescu a fost probabil singurul disident din România care a cerut azil la Moscova
 
Mai mult decât atât, strategi ai Kremlinului i-au ajutat pe cei de la Vocea Rusiei cu analize specializate astfel încât mesajele transmise să fie cât mai credibile. Mircea Popa susţine, pe de altă parte, că relaţiile dintre România şi Rusia sunt reci în acest moment fiindcă oficialii de la Bucureşti nu au avut în jurul lor oameni agreaţi de Moscova care să le deschidă drumul şi să-i iniţieze. Rusia „aşteaptă o schimbare în România care să fie în favoarea Rusiei", spune Popa, explicând în acelaşi timp că lideri ai Partidului Democrat aflat la putere în Statele Unite l-ar susţine pe Victor Ponta în războiul cu Traian Băsescu.

 
Chiar înainte de suspendarea lui Traian Băsescu, Vocea Rusiei a interpretat criza politică din România în favoarea USL. Credeţi că semnalele transmise prin acest site finanţat de guvernul rus reprezintă poziţiile Kremlinului?
 
M.P.: Reprezintă şi poziţia Kremlinului, în orice caz Kremlinul le-a sugerat celor de la Vocea Rusiei să fie atenţi la ceea ce se întâmplă la Bucureşti. Eu aş face însă o altfel de observaţie: evenimentele din România sunt importante nu doar pentru Europa, ci şi pentru Rusia, iar vestea bună este că Vocea Rusiei a abordat evenimentele şi personajele fără să le eticheteze şi folosind un limbaj civilizat.
 
Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când propaganda rusească se implică în mod direct şi zilnic într-o campanie electorală din România. De ce este atât de important acest război dintre USL şi Traian Băsescu pentru oficialii de la Moscova?
 
M.P.: Din mai multe motive, între altele şi fiindcă România este una dintre cele mai mari ţări ortodoxe, iar unul dintre proiectele Moscovei de revenire la statutul de mare putere este cel de valorificare a punţilor de legătură între statele ortodoxe. Grecia, Serbia, Bulgaria sunt ţările din afara CSI pe care Moscova le tratează cu maximă importanţă.
 
Revenirea la statutul de mare putere pe această axă a ortodoxiei ar presupune şi refacerea legăturilor de vasalitate cu sateliţii ei?
 
M.P.: Nu cred că Rusia are nevoie de noi teritorii.
 
Are nevoie de influenţă, dar în ce fel şi-o poate extinde asupra unor state ortodoxe care acum sunt membre ale UE şi NATO?
 
M.P.: În timp, îşi va face parteneriate şi va încerca pe toate căile să-şi apropie România ca partener. Indiferent unde se află România, Moscova nu va putea face abstracţie de această mare ţară ortodoxă.
 
În multe dintre articolele acestea apărute în ultimele două luni în Vocea Rusiei, USL primeşte sfaturi, liderilor acestei alianţe li se arată un azimut, care în cele din urmă este pus în operă. Să fie doar o coincidenţă între ceea ce recomandă Kremlinul prin oficiosul său şi ceea ce fac reprezentanţii USL în România?
 
M.P.: Acest lucru dovedeşte că cei care se ocupă de ceea ce se întâmplă în România sunt foarte buni analişti. În fond, Guvernul Ponta nu poate lua decizii chiar atât de imprevizibile încât să nu poată fi dibuite de analiştii ruşi.
 
În cazul despre care vorbim a fost însă invers, sugestiile Moscovei au apărut pe site-ul Vocii Rusiei şi abia apoi au avut loc acţiunile Guvernului Ponta îndreptate împotriva lui Traian Băsescu.
 
M.P.: Eu zic că deciziile USL sunt raţionale şi erau uşor de anticipat. În plus, Vocea Rusiei are sprijinul unor structuri de analiză. Vocea Rusiei este într-adevăr o instituţie serioasă, dar este ajutată de expertiză specializată.
 
De unde vine această expertiză specializată, din zona strategilor de la Kremlin?
 
M.P.: Sigur.
 
Ce câştigă Moscova pe termen mediu, să spunem, din acest conflict din România în care a fost prezentă, probabil în mai multe feluri, dar vizibil mai ales prin Vocea Rusiei?
 
M.P.: Credibilitate. Rusia are nevoie de credibilitate, fiindcă adesea este tratată ca o ţară nedemocratică, de aceea are mare nevoie să aibă opinii care să fie auzite, dar mai ales care să se confirme.
 
De ce ar susţine Kremlinul USL în acest război?
 
M.P.: Din textele difuzate de Vocea Rusiei rezultă o singură concluzie: Kremlinul nu-l simpatizează pe Traian Băsescu.
 
Unde a greşit Traian Băsescu?
 
M.P.: A avut faţă de Federaţia Rusă o atitudine nu tocmai prietenoasă şi deschisă. Ostilitatea preşedintelui român faţă de Moscova nu a fost complet gratuită, fiindcă Rusia i-a dat lui Traian Băsescu foarte multe voturi: în România ai siguranţa multor voturi dacă eşti ostil faţă de Rusia. Atitudinea lui negativă faţă de Rusia a ţinut cont doar de interesele lui de om politic, nu de interesele României.
 
De fapt, ce aşteaptă Rusia din partea unui şef de stat din România?
 
M.P.: În 2003, preşedintele de atunci, Ion Iliescu, a făcut o vizită la Moscova şi era firesc să fie şi o vizită la nivel înalt în România. Era normal să fie găsite punţi de comunicare, aşa cum s-a întâmplat cu celelalte state foste comuniste.



0