2699

Bătaie de joc: Cristina Iovu s-a antrenat pentru JO cu haltere rupte

Ne-am bucurat din plin de olimpicii noştri. Ne-am burzuluit că până şi noi, amărâţii de moldoveni, suntem acolo sus. Ne-am mândrit atât de tare de cele două medăliuţe de bronz, de parcă le-am fi câştigat chiar noi. Ooo, doar ştim să ne fălim cu succesele altora. Suntem campioni la asta - la asumarea meritelor ce nu ne aparţin. La noi victoria are o sută de taţi. Până şi faţa serioasă, împietrită a lui Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului a schiţat zilele acestea un zâmbet de genul: “în sfârşit, nepoţilor, m-aţi făcut să nu-mi pară rău că v-am lăsat Moldova, cel puţin numele şi o bucăţică din ea!” Lăsând gluma la o parte, să vă zic ce m-a surprins neplăcut. Citeam elucubraţiile unora pe net. Cât de moldoveni se simţeau ei în când vorbeau de medalii! Cum se băteau cu pumnii în piept! Cât de tare li se bulbucau ochii de la atâtea sentimente! Adevăraţi “patrioţi de moment”, care îşi amintesc că iubesc Patria de: Ziua Independenţei, când Moldova face o figură bună la Eurovision, când un moldovean câştigă o medalie pe undeva.

-

Mâine, mulţi astfel de patrioţi ai momentului vor uita de medalii şi de Olimpiadă. Mâine vor arunca hârtii pe jos, îşi vor bate nevestele, vor fura, vor înjura, vor minţi, vor scuipa seminţe, vor bea ca să se “raslaghească”, se vor lua la pumni ş.a.m.d. Într-un cuvânt se vor purta ca nişte moldoveni adevăraţi. S-a întrebat cineva dintre patrioţii mult prea pasionali ai momentului euforic cum au ajuns la medalii cei doi sportivi? Dar de ce vorbesc doar de patrioţii momentului? Să ne îndreptăm atenţia spre guvernanţi. Aceştia şi-au făcut poze cu medaliaţii, le-au dat premii, nişte apartamente şi… aşteaptă să le curgă aprecieri şi voturi. Campanie electorală, demagogie, ipocrizie? Din toate câte oleacă. Unde erau aceşti guvernanţi înainte de olimpiadă? Unde erau pozele, unde erau vorbele frumoase? O greaţă plină de mânie mi se iscă în suflet. Am discutat cu talentata, frumoasa şi puternica noastră halterofilă, Cristina Iovu. Eram curios să aflu cum se antrenează un sportiv în Moldova, în special un maestru al greutăţilor. Am abordat-o direct, întrucât nu am găsit niciun articol despre asta. Se pare că jurnaliştii din Chişinău nu au avut astfel de interese, este mai important să urmăreşti declaraţiile triste ale lui Filat, Lupu, Ghimpu şi compania.

-

Aşa am aflat nişte lucruri care ar putea fi haioase dacă nu li s-ar întâmpla campionilor noştri. Altfel este extrem, extrem de trist. O să încerc să redau cât mai exact ceea ce mi-a spus Cristina Iovu despre cum este susţinut (sau mai exact nu este susţinut!) sportul în Moldova:

Sunt foarte multe lucruri care nu se fac la noi, nu numai pentru mine, ci pentru toţi sportivii. După ce am participat la Campionatul European şi am ieşit campioană, am venit acasă să încep pregatirile pentru Olimpiada. O lună nu s-au decis unde mă duc, o lună am stat fără cantonament. Cu mare greu antrenorii mei au reuşit să obţină ceva mai concret: sa ne ducem în cantonament la o tabără din Molovata. Ajunşi acolo, a trebuit să treacă ceva timp până ne-au dat discuri noi, adică discuri de calitatea celor de nivel internaţional. Până atunci m-am antrenat cu o halteră cu discuri rupte. Este foarte important pentru halterofili ca discurile sa fie bune, de nivel internaţional. Alta este balansarea, discurile stau altfel, sunt şi mai multe. Deja, pentru noi, nu mai e atât de grav sa ne antrenam cu haltere rupte. De acum ne-am obişnuit.

Cât de partea financiară: nu am văzut niciun leu de nicăieri. Este adevărat, pentru cantonament ni s-au dat bani, şi pentru deplasări la campionate, dar după Campionatul European cheltuielile au fost foarte mari. De exemplu, pentru tratamentul meu am cheltuit foarte mult. Căci pentru fiecare traumă, oricât de mica, ai nevoie de bani. Şi mai sunt alte “mărunţişuri” care costă… Toate cheltuielele au fost acoperite de mine şi de antrenorii mei. Aş avea foarte mare nevoie de sponsori, dar nu se găsesc şi nu înţeleg de ce? De parcă halterele sunt date uitării de toţi deşi, dupa rezultate, sunt cele mai vizibile. Deocamdată nu am avut nicio invitaţie de a pleca şi de a reprezenta altă ţară. Dacă aş primi o ofertă nu ştiu ce aş face!


-

V-au trecut euforia celor două medalii, stimabili guvernanţi? Ce veţi face de mâine, când nu mai avem Jocuri Olimpice, dar avem antrenamente, avem traume, avem nevoi speciale pentru sportivi speciali? Oare dacă halterofila Cristina Iovu se antrena la timp, dacă avea discuri bune, haltere de calitate şi bani pentru tratamente reuşea să obţină aur, argint şi nu bronz? Nu ştim. Ştim cu siguranţă însă că avea şanse mai mari. Mai ştim că halterofilii altor ţări doar ridică greutăţi. În schimb, ai noştri trebuie să le şi înlăture. Nepăsarea, indolenţa, ipocrizia, indiferenţa faţă de necesităţile sportivilor - acestea sunt greutăţile pe care societatea, statul ar trebui să le ridice din faţa unor halterofili. Aceşti oameni nu sunt cerşetori. Ei au nevoie doar de condiţii, în rest se descurcă, doar au forţă nu glumă. În ceea ce-i priveşte pe posibilii sponsori. Stimabili aşa zişi oameni de afaceri din Moldova, am un sfat, încetaţi să investiţi atât de mult în fotbal, un sport corupt şi care nu ne-a adus niciodată nimic pe plan internaţional. Aveţi adevăraţi sportivi sub nas, cu rezultate şi care ne fac o imagine extraordinară. Desigur, atât cât îi mai aveţi, căci halterofila Cristina Iovu nu ştie cum va răspunde unei oferte venite din afară. Dacă ar pleca nu aş condamna-o. Să te antrenezi cu haltere rupte în Moldovioara mi se pare culmea sportului.
jurnal.md
0