920

Rusia va interzice dolarul. Vezi cui îi aparține propunerea

 
Deputatul Evgheni Fiodorov, din partea Rusiei Unite /partidul de guvernământ/ a propus o serie de amendamente la Legea privind Banca Centrală, care ar trebui să lege economia ţării exclusiv de rublă, ca aceasta să nu se mairaporteze la o monedă străină, aşa cum în prezent se raportează la dolar, scrie cotidianul Izvestia in numarul sau de azi.
 
In opinia parlamentarului, modificări în acest sens ar trebui făcute şi în Constituţia Federaţiei Ruse. Solicitand punctul de vedere al expertilor pe aceasta problema, publicatia Vedomosti scrie, la randul ei, ca ideea a starnit hohotele de ras al acestora, care s-au aratat extrem de sceptici in privinta sanselor ca o astfel de initiativa sa prinda vreodata viata.
 
Oricum, Fiodorov a refuzat sa dea detalii legate de proiectul de lege la care el lucreaza. Politicianul s-a multumit numai sa precizeze ca scopul demersului sau este de a lega complet economia rusă de rublă. Rubla trebuie să devină valută naţională, afirma Fiodorov, explicand ca, atata tip cat rubla se va raporta la dolar, nu-si poate indeplini menirea in totalitate. Situaţia actuală ar nemulţumi chiar şi conducerea Bancii Centrale de la Moscova, a estimat el.
 
Explicandu-se, el a amintit ca ‘jumătate din rezervele de aur ale ţării (peste 250 miliarde de dolari) nu numai ca nu sunt folositoare, sunt chiar dăunătoare. Ele au fost platite cu resurse naturale. Se impune o schimbare fundamentala a întregului sistem valutar al ţării, cu un mecanism monetar raportat exclusiv la rublă, nu în sprijinul dolarului american şi creşterea bugetului SUA, ci în sprijinul investiţiilor interne’, a lansat Fiodorov.
 
“Toate investitiile noastre, a continuat el, sunt realizate, in prezent, prin organizatii de creditare straine. Europa si Statele Unite platesc pentru criza pe seama noastra. Nu este numai excesiv de costisitor, dar este inadmisibil”, si-a exprimat deputatul indignarea.
 
“O asemenea masura, daca va fi luata in discutie in mod serior, va antrena o retragere masiva de capital. Oamenii vor prefera sa-si lichideze conturile in valuta straina depuse in bancile rusesti, mutandu-le peste hotare”, a comentat expertul Anatoli Semionov. Pe de alta parte, a estimat, la randul sau, presedintele Asociatiei bancilor regionale din Rusia, Anatoli Aksakov, “popularizarea conturilor in rubla nu se rezolva exclusiv pe cale administrativa”. “Rubla trebuie sa-si consolideze pozitiile, trebuie sa capete incredereapopulatiei”, spune expertul. Iar toate aceste vorbe aruncate de unii si altii nu fac decat sa nasca neincredere in ruble. Lumea va intelege ca ceva nu merge, ca situatia e grava”, a apreciat Aksakov.
 
eco.md
0