1027

Declaraţie: Din cauza crizei, UE se îndreaptă spre o Europă FEDERALĂ

Statele din Uniunea Europeană se îndreaptă către o Europă federală, ca alternativă la criza economică ce afectează zona euro. Declaraţia aparţine Ministrului spaniol de Externe, Jose Manuel Garcia-Margallo, citat de Mediafax.
 
“Suntem în pragul unor schimbări calitative în cadrul Uniunii Europene”, a declarat acesta într-o conferinţă de presă, în capitala statului Peru.
 
Garcia-Margallo a subliniat că este convins că “suntem într-un moment al reaşezării bazelor Uniunii economice şi monetare”.
 
El a declarat că cele 17 state din zona euro traversează un moment dificil şi a subliniat că “păcatul originar al zonei euro este de a avea o monedă comună, dar nu şi o bancă centrală care să acţioneze ca un creditor în ultimă instanţă”.
 
El şi-a exprimat regretul faţă de lipsa unui “Guvern economic care să fie capabil să reducă diferenţele dintre statele care formează zona euro”.
 
Dacă ar exista o uniune bancară şi bugetară, s-ar termina cu “dezechilibrele macroeconomice care fac coabitarea mai dificilă”, a apreciat acesta, insistând pe importanţa unei “integrări politice”.
 
http://www.arch.actualitati.md/md/md-declaratie-din-cauza-crizei-ue-se-indreapta-spre-o-europa-federala/
0