505

INCREDIBIL, dar adevarat! Deputatii au muncit pana la miezul noptii! Lupu: Petrenco, ai zakalibit poporul!

 
Parlamentarii s-au intrecut pe ei insisi. Acestia au muncit pana aproape de miezul noptii. Sedinta legislativului, inceputa la ora 14:00, s-a incheiat la 23:30. Comunistii au cerut presedintelui Parlamentului sa intrerupa sedinta, Lupu insa a refuzat.
 
Liberalul Valeriu Munteanu a glumit pe seama comunistilor. ”Sunt slabuti, nu le ajunge putere sa munceasca”, a spus acesta.
 
La un moment dat, presedintele Parlamentului Marian Lupu s-a saturat de interventiile deputatului Grigore Petrenco si a trantit o replica mai speciala. ”Dle Petrenco, ati zakalibit poporul cu chestii de procedura”, a spus acesta.
 
Si Valeriu Strelet a venit cu o propunere haioasa, la ora tarzie. ”Dle presedinte, eu cred ca acum am putea sa punem la vot invierea lui Lenin si toata sala va vota pentru, iar comuistii impotriva”, a declarat Strelet, starnind zambete in sala.
 
”Vom face aceasta experienta, cu siguranta”, a raspuns Marian Lupu.
 
Pe tot parcursul sedintei, Lupu si-a zorit colegii. ”Hai, te rog, viteza”, repeta speakerul.
 
Deputatii au fost obositi si au cascat spre final. La un moment dat chiar comunistii l-au parat pe liberalul Valeriu Munteanu. ”Dle presedinte, da deputatul Munteanu doarme la lucru”, a spus Sergiu Sirbu. ”Vocea Dvs a fost auzita de plen”, a adaugat Marian Lupu.
 
Sedinta s-a sfarsit pe la 23:30. Deputatii urmeaza sa se intruneasca si mâine la ora 8:00.
 
protv.md

0