380

”București” crează probleme la Sankt Petersburg.


 
Denumirea staţiei de metrou 'Bucureşti' (Buharestskaia) din Sankt Petersburg a generat controverse şi a dat bătaie de cap administraţiei, după ce mai mulţi locuitori ai capitalei nordice a Rusiei au solicitat să i se schimbe denumirea, fără să ţină seamă că arhitectura staţiei, care va fi inaugurată în decembrie, întruneşte deja motive româneşti.
”Staţia a fost proiectată cu mai bine de două decenii în urmă, în perioada sovietică, iar acum noi o finisăm. În arhitectura staţiei sunt redate imagini din Bucureşti, de aceea noi suntem interesaţi ca denumirea să fie păstrată”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al metroului petersburghez, Iulia Şceaveli.

”Tematica arhitecturii româneşti este ilustrată în felul în care au fost decorate tavanele şi lustrele. Pilonii staţiei sunt făţuiţi cu marmoră albă, pavajul este din granit. De asemenea, proiectul prevede un mozaic cu un conac bucureştean”, a explicat Iulia Şceaveli. Dar administraţia sectorului Frunzenski, pe teritoriul căruia se află staţia de metrou cu pricina, a înregistrat mai multe cereri ca staţia să fie redenumită. Pentru a-i mulţumi pe cetăţenii cu obiecţii, municipalitatea a iniţiat în primăvară un sondaj de opinie al cărui rezultat va determina şi toponimicul. Cei nemulţumiţi de vechea denumire au putut trimite propunerile lor până pe 18 iunie, urmând ca sugestiile să fie analizate de o comisie de resort, după cum relata Rossiiskaia Gazeta la 15 mai.
 
 
”Cererea petersburghezilor are legătură cu nevoia de idei progresiste, ei vor denumiri care să reflecte realităţile copleşitoare ale oraşului de pe Neva”, a mai spus Iulia Şceaveli. Reprezentantul administraţiei locale, Kirill Smirnov, a afirmat, la rândul său, că majoritatea celor care s-au adresat municipalităţii s-au exprimat împotriva denumirii ”Bucureşti”, invocând că aceasta îi poate induce în eroare pe pasagerii metroului.

”Staţia Bucureşti este amplasată pe strada Bucureşti, mare şi iubită de toţi. Dar artera este foarte lungă, străbate practic întreg raionul, de aceea oamenii care nu cunosc foarte bine geografia zonei ar putea să se încurce, întrucât atunci când ar ieşi la staţia de metrou Bucureşti, ei nu ar înţelege în ce parte a raionului se află din punct de vedere teritorial”, a explicat purtătorul de cuvânt al administraţiei Frunzenski. Anume din acest motiv, conducerea sectorului le-a dat posibilitatea locuitorilor să propună, în perioada martie - iunie, denumiri alternative, urmând ca o comisie de resort să se pronunţe în privinţa toponimicului potrivit până la sfârşitul lunii decembrie, când va fi inaugurată staţia.


”Cele mai populare sugestii sunt: fie Profsoiuznaia (Staţia Sindicatelor), pentru că sediul sindicatelor se află în apropiere, fie Studenceskaia (Staţia Studenţilor), pentru că aici avem şi câteva instituţii de învăţământ superior, iar studenţii au participat activ la această dezbatere, fie staţia Ekaterinenskaia, în legătură cu faptul că anul acesta se împlinesc 350 de ani de la încoronarea Ekaterinei a II-a”, a detaliat Kirill Smirnov.

”Misiunea noastră a fost să arătăm că iniţiativa locuitorilor este supusă dezbaterii. Dacă cetăţenii vor considera că redenumirea staţiei este incorectă, atunci va rămâne la vechea denumire”, a adăugat el. În următorii ani, de-a lungul străzii Bucureşti vor mai fi deschise câteva staţii de metrou şi ar fi inadecvat ca una dintre ele să poarte aceeaşi denumire cu artera, pentru că nu va fi clar în ce punct concret se află ea, a încercat să justifice Smirnov. Pe de altă parte, el a subliniat că există şi destule solicitări ca staţia de metrou să nu fie redenumită. 'Aproximativ 30% dintre cei care ni s-au adresat în legătură cu acest subiect s-au pronunţat pentru menţinerea denumirii de 'Bucureşti', a precizat purtătorul de cuvânt al administraţiei petersburgheze.

El a spus că şeful sectorului Frunzenskaia din Sankt Petersburg, Terenti Meşceriakov, i-a adus la cunoştinţă problema şi guvernatorului, care, la rândul său, a cerut Comisiei toponimice a oraşului să o examineze şi să se pronunţe în această chestiune. ”Oricare ar fi decizia comisiei, staţia se va deschide în luna decembrie, de aceea cred că hotărârea privind denumirea trebuie să se ia în următoarele luni. Comisia va ţine seama, desigur, şi de forma interioară a staţiei şi de alte aspecte şi sunt convins că va lua decizia corectă”, a adăugat Smirnov.

La Moscova, o altă staţie care aminteşte de România este Cantemir (Cantemirovskaia), care dă într-o stradă cu acelaşi nume.




 
0