782

Va fi demolată piatra lui Ghimpu?

Curtea de Apel Chişinău, care urma să se expună astăzi pe marginea legalității instalării pietrei comemorative din Piața Marii Adunări Naționale, a anulat examinarea cazului pentru data de 26 iunie.
Instanța a motivat că judecătorul care administrează cazul, Grigore Zubati nu a  făcut cunoştinţă prealabil cu dosarul respectiv și nimeni nu a venit să apere interesele Primăriei Chișinău.
Aminim că primăria a fost atacată în judecată de către Fundaţia ”Soluția” condusă de liderul socialiștilor, Igor Dodon.
„Socialiştii declară că dizaprobă iresponsabilitatea atât a instanţei de judecată, cât şi a Primăriei
vizavi de obligaţiunile sale nemijlocite şi vor continua lupta contra abuzurilor în administraţia Primăriei oraşului Chişinău, utilizând în acest sens toate căile legale. Piatra din Piaţa Marii Adunări Naţionale va fi evacuată", a subliniat socialistul Vlad Batrâncea.
Amintim că, piatra comemorativă a fost instalată în Piața Marii Adunări Naționale la 28 iunie 2010, prin decretul preşedintelui interimar de atunci Mihai Ghimpu.
Primăria a instalat piatra la indicaţia primarului General Dorin Chirtoacă, fără o coordonare cu Consiliul Municipal Chişinău şi Direcţia generală de arhitectură şi urbanism.
union.md

0