593

De necrezut: Comuniștii laudă liberalii


Un proiect de lege propus de liberali a fost votat astăzi unanim în Parlament, în prima și în a doua lectură. Potrivit documentului, deputații vor avea dreptul de a participa la şedinţele Guvernului atunci când le sunt examinate iniţiativele legislative.


Unii deputați comuniști l-au lăudat pe autorul proiectului, Valeriu Munteanu.
"Uneori aveţi iniţiative destul de sănătoase", a declarat comunistul Sergiu Sârbu.
"Ideea modificării legislaţiei este salutabilă pentru că procesul legislativ va fi unul continuu", a adăugat și Artur Reşetnicov.


Liberalul a rămas încântat de aprecierile comuniștilor, dar n-a ezitat să le reproșeze deputaților PCRM că lipsesc de la ședința Comisiei administraţie publică şi dezvoltare regională.


"Vă mulţumesc pentru laude, dar vă dă de gol faptul că lipsiţi de la şedinţele comisiei. Vă invităm în comisie”, a spus Munteanu.


union.md

0