589

Biciul liberal îi aduce pe comuniști în Parlament



”Revenirea comuniștilor în Parlament a fost o decizie previzibilă. Este un fel de respiro și un colac de salvare pentru PCRM, cel puțin pe termen scurt. Era clar că prelungirea boicotului ar fi însemnat plecarea din partid și a altor deputați”,  susține analistul politic, Bogdan Țârdea. El a afirmat că, în opinia sa, renunțarea la boicot a fost determinată de trei factori- teama de a pierde alți membri, plictiseala multor deputați care nu aveau cu ce se ocupa pe parcursul acestor luni, dar și teama conducerii PCRM de a pierde controlul asupra deputaților. Totodată, Bodan Țârdea a declarat că sesizarea liberalilor la Curtea Constituțională privind posibilitatea ridicării mandatelor de deputat, pentru legislatorii care nu frecventează ședințele de Parlament, ar fi putut fi unul din factorii care au catalizat revenirea comuniștilor în Parlament.


Bogdan Țârdea a mai spus că,în opinia sa, PCRM va folosi tribuna Parlamentului pentru a face show și a compromite proiectelor deputaților AIE.


Analistul politic, Roman Mihăeș, declară că revenirea PCRM în Parlament este una rușinoasă, întrucât  această formațiune a declarat de nenumărate ori că acest Legislativ este neligitim. În plus, comuniștii au fost nevoiți să revină, întrucât pierd din membri , iar partidul este în prag de descompunere.


Potrivit lui Mihăeș, Vladimir Voronin nu mai contează în politica internă și  nu mai este un factor de prim prag .” Devine un politician în descedență care are o anumită vârstă și o fracțiune în descompunere .Renunțarea la boicot a fost soluțialui  pentr a-și salva tot ce a mai rămas din PCRM””, a declarat Mihăeș.


arena.md

0