Constantin Tănase: Am crezut, că după căderea regimului comunist în vara lui 2009, moldovenii vor deveni alţii - demni, pli

 
11.06.2012
 
O viaţă de om urmăresc ce se întâmplă cu noi, moldovenii, şi am certitudinea că nu atât comunismul naşte păduchi, cum ne place să credem, cât frica din noi, amestecată cu un pic de laşitate, un pic de ticăloşenie, un pic de ipocrizie... 
 
 
Moldoveanul, când doreşte să-şi ascundă defectele, o face pe deşteptul. Există mai multe butade şi parabole, create de moldoveni, pentru a-şi camufla defectele şi viciile. De exemplu: când era mai bine - cu ruşii sau cu românii? Răspuns: când românii plecaseră, iar ruşii nu veniseră... Astăzi vedem cu toţii la ce ne-a adus această „deşteptăciune statală”. Alt exemplu: suntem săraci fiindcă suntem proşti, dar suntem proşti fiindcă suntem săraci. Nu-i aşa că suntem deştepţi!
 


Sunt convins că sărăcia noastră vine din frică. Din frica amestecată cu toate celelalte. Stalin demult s-a făcut oale şi ulcioare, iar noi continuăm să tremurăm de frică în faţa unui şefuleţ de doi bani, iar în faţa unui şefuleţ mai mare - să ne prosternăm. Ca să ne treacă frica ori ca să ne căpătuim cu ceva, îi adulăm pe cei mai mari (în grad) ca noi. O naţiune, dacă nu are curaj, dar numai „calităţile” de mai sus, nu are cum deveni prosperă.
 


Am crezut, că după căderea regimului comunist în vara lui 2009, moldovenii vor deveni alţii - demni, plini de curaj, dornici şi capabili să-şi schimbe destinul. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa ceva. Din sutele de argumente pe care le am, am ales unul, de dată recentă, pe care vi-l propun în continuare.
 


... Zilele trecute, un domn cu o voce misterioasă, mă roagă (la telefon) să-l primesc în audienţă, deoarece vrea să-mi aducă un „material-bombă”. L-am primit, mi-a „descărcat”... bomba care, la o lectură pe diagonală, s-a dovedit a fi un simplu sfârâiac. Cu toate acestea, autorul „bombei”, la întrebarea mea despre cine va semna materialul a reacţionat ca ars: nu, vă rog, numai să nu figureze numele meu, căci şi aşa m-au luat la ochi... Când i-am mai spus că, oricum, materialul nu poate fi publicat până ce nu vor fi verificate faptele expuse în el, cetăţeanul s-a oţărât, s-a uitat chiorâş la mine şi mi-a aruncat cu un fel de dispreţ, amestecat cu regret: şi dumneavoastră sunteţi la fel, vă temeţi să publicaţi, vai de presa noastră!...


Nu comentez. Un aspect totuşi trebuie pus în lumină: ceea ce mi se pare cu adevărat strigător la cer în respectiva poveste e că acest cetăţean se teme să scrie adevărul chiar şi într-o scrisoare anonimă. Ca să vă convingeţi, reproduc, totuşi, „bomba”, păstrând stilul originalului. Din considerente lesne de înţeles, am schimbat numele întreprinderii vizate, al eroilor şi, bineînţeles, nu dau numele autorului...
Dacă-i scrisoare anonimă, anonimă să fie!


"Vă aducem la cunoştinţă că la Fabrica „Calea Lactee” se petrec lucruri ieşite din comun. Moscova a pus laba sa pe întreprinderea RM, adică, rusofonii sunt cei care de zeci de ani, nu numai ne-au ocupat pământurile, dar au ocupat şi bunurile acestui pământ, acestei ţări, suntem robii lor până şi în prezent. Muncitorul de rând, care face „stăpânul fabricii” milionar, este înjosit şi umilit, şi anume:1)din anul 2008 nu s-a ridicat salariul muncitorilor nici cu un leu (iar muncitorii lucrează până cad ca calul pe brazdă, un schimb sau chiar două, ca să poată câştiga în sudoarea frunţii banii care cât de puţin i-ar permite să supravieţuiască, alimentând copiii, procurând medicamente ş.a. necesităţi vitale). Iar în acest răstimp, burjuii (adică, „stăpânii” vieţii, sorţii noastre), se odihnesc cu multă plăcere la munte, la mare, câte 2-3 ori pe an, şi să nu credeţi că se bronzează la mare în Ucraina, dar acolo unde apa e mai caldă şi mai limpede, au obrazul să-şi procure maşini de zeci de mii de euro. Dar aceasta încă e puţinul pe care-l fac ei - „stăpânii”, acum s-a început la SA „Calea Lactee” o amplă atestare a tuturor angajaţilor, şi să nu credeţi că această atestare se face cu scopul de a ridica categoria şi salariul muncitorilor, dar pentru a alunga cât mai mulţi angajaţi, făcând economie la fabrică, ca salariul pe care trebuie să-l primească angajaţii să-şi facă loc în buzunarul Moscovei (pentru că mâine-poimâine ar avea nevoie pentru a-şi procura şi un avion personal). Dacă nu au nevoie de atâţia angajaţi, ar trebui să procedeze după lege, să-i reducă, să le plătească ceea ce li se cuvine, dar nu modalitatea care o implementează ei. Şi aceasta nu e tot. Unii angajaţi ai fabricii (aduşi de patroni), căţeii lor rusofoni, au elaborate instrucţiuni interne, şi anume percheziţionarea lucrătorilor, pe alocuri percheziţionare umilitoare, înjositoare, până au ajuns şi să scoată absorbantele femeilor în perioada zilelor critice, căutând în acel loc, dacă nu sunt ascunse produse de la fabrică. Vă daţi seama ce umilire e aceasta? Da, sunt depistate cazuri de furt, dar acel om e nevoit s-o facă pentru a-şi întreţine existenţa. Noi înţelegem că întreprinderea face nişte economii, dar folos din economiile făcute le au doar patronii, dar nu muncitorii care, lună de lună, an de an, aşteaptă majorarea salariului.


Dar durerea principală e că la fabrică este organizaţie sindicală, care are un lider de buzunar (Smaranda Papuc). Şi anume ea niciodată nu a sărit în apărarea angajatului, dar dimpotrivă, se comportă în aşa fel, că membrul sindicatului, care trebuie apărat de umilirea şefilor, încă este învinuit de ea, şi, dacă nu e pe placul ei, se duce la conducere şi mai toarnă zoi pe acel om care, într-un final, căutând apărare de la sindicat, este nevoit să scrie cerere de plecare, pentru că este lăsat în voia sorţii. De unde să compătimească această Doamnă omul muncitor, dacă ea nu ştie ce înseamnă să-ţi numeri ultimii lei, ea având salariu de 5-6 mii lei, care i le plăteşte patronul (angajatorul), evident că nu vrea să piardă aşa bănişori şi aşa locuşor, de aceea se supune întru totul patronului şi împreună cu el contribuie la discriminarea omului muncitor. Oamenii (membrii Comitetului Sindical, care nu i-au fost pe plac dnei preşedinte, la adunarea de realegere, i-a eliminat din comitet, pentru că-i spuneau dreptatea în ochi şi îi arătau greşelile care le făcea, adică supunerea patronului ş.a.), acum că şi-a ales comitet loial ei, care i se supune necondiţionat şi care dansează cum le cântă ea.


În o asemenea situaţie, este greu de ţinut piept problemelor care au apărut şi vor mai apărea, omul de rând nu are nici o şansă de a-şi apăra drepturile. La fabrică este în vogă cumătrismul, se aduc persoane necompetente la serviciu, în timp ce alte persoane pierd zile, săptămâni să înveţe specialităţi noi, iar oamenii cu practică sunt forţaţi prin diferite metode să se elibereze, cedând locul „cumătrilor” patronului".


Avem de toate aici: şi „rusofoni” care „ne-au ocupat pământurile”, şi „laba Moscovei”, şi „şefi hoţi”, şi „sindicate vândute”, şi „cumătrism” ş.a.m.d., dar gustul dominant e cel de DENUNŢ. Astfel „luptă” moldovenii cu nedreptăţile. Admit că o fi fiind „vai de presa noastră!”, dar recitind „bomba” nu mă pot abţine să nu exclam: „Vai de noi toţi!”.
http://www.timpul.md/articol/-de-ce-suntem-saraci--34375.html