582

Voronin își reneagă bunicul anticomunist

Deși recunoaște că Isidor Sârbu i-a fost bunic, liderul PCRM, Vladimir Voronin, neagă faptul că acesta ar fi fost anticomunist și ar fi fost deportat în Siberia de către regimul pe care acum nepotul său îl venerează.
Potrivit lui Voronin, bunicul lui nu era bogat. A avut 16 copii și de aceea era nevoit să muncească mult pentru a-i putea întreține.


” Bunicul nu a fost deportat, în 1944 l-au mobilizat pentru că avea căruţă bună cu cai buni şi l-au încărcat cu lăzi, cu armament şi l-au mânat peste Prut. A rămas bunica cu toţi copiii. El a plecat cu una din surorile mamei, tiotia Domnica. I-au minţit că se duc la Chişinău şi nu s-au mai întors", a povestit Voronin în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.


Altceva însă spun documentele și mărturiile lăsate de Isidor Sârbu.
Potrivit dosarelor KGB-ului, desecretizate de actuala guvernare, bunicul lui Voronin a fost deportat în Siberia pentru încălcarea regimului de pașapoarte.


Într-o investigație realizată cu câțiva ani în urmă de Realitatea TV, sunt prezentate mărturiile făcute de Isidor Sârbu în 1943, pentru revista Cartea Moldovei, în care acesta se plânge cum atunci când au venit rușii peste el din gospodarul satului a fost nevoit să se transforme în săracul satului. Bunicul liderului comunist de acum a mai povesti cum a stat câțiva ani prin închisorile comuniste, iar apoi a fost deportat în Siberia, în 1935.


union.md

0