477

Undă verde de la UE! Legea antidiscriminare a fost definitivată și va fi votată la următoarea ședință a Guvernului


Foto: gov.md
(UPDATE 20.44) Sintagma orientare sexuală se regăsește doar într-un articol din lege și se referă la nediscriminarea minorităților sexuale la locul de muncă. Potrivit premierului Vlad Filat, Uniunea Europeană a mers la un compromis prietenesc față de Republica Moldova. În cadrul unei emisiuni la Moldova 1, el a declarat că proiectul de lege urmează a fi aprobat în ședința următoare a Guvernului, care poate avea loc și până la sfârșitul săptămânii.

Proiectul Legii antidiscriminare a fost definitivat, după ample negocieri cu partenerii europeni. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de lucru, convocată de premierul Vlad Filat, la care au participat vicepremierul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim şi viceministra Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.

Potrivit serviciului de presă al Guvernului, s-a decis că documentul va avea denumirea de “Legea privind egalitatea de şanse”. De asemenea, varianta definitivată prevede reglementări clare referitor la institutul familiei în Republica Moldova, la raporturile de adopţie a copiilor, precum şi în ceea ce ţine de cultele religioase şi părţile lor componente în partea ce vizează convingerile lor religioase.
Prim-ministrul a solicitat ministrului Justiţiei prezentarea proiectului de lege în Guvern şi publicarea lui pe site-ul Ministerului.
UNIMEDIA precizează că Ministerul Justiției a anunțat că a elaborat varianta finală a proiectului de lege, fără a exclude sintagma „orientare sexuală”, fapt pe care a insistat Biserica. Astăzi, președintele Parlamentului, Marian Lupu, a declarat că s-a ajuns la o formulă de compromis, astfel ca legea să fie votată în Parlament fără ca să conțină această sintagmă. 

„Există un singur punct vulnerabil cu referință la drepturile minorităților sexuale. Sintagmele care jenează societatea trebuie să fie evitate. Există formule elegante, logice, bine gândite, care permit ca acest proiect de lege să fie adoptat. S-a găsit un asemenea compromis, acum în Parlament vom aștepta acest proiect de lege. În formula lui optimală, acesta va fi adoptat de Parlament”, a declarat speakerul.

0