578

"Культура" у министра культуры

Jurnal TV: Cornel Botgros, bătut la nunta fiicei lui Boris Focșa
 
 


Foto: apropomagazin.md


Istoria se repetă. După ce în 2007, maestrul Nicolae Botgros a fost bătut la o nuntă chiar de naşul mirilor, fiul acestuia Cornel Botgros a fost luat la pumni la nunta fiicei ministrului Culturii, Boris Focşa.

Potrivit Jurnal TV, totul a început după ce unul dintre invitaţi i-a pus bani pe masă lăutarului şi i-a spus să mai cânte o dată piesa „De ce plâng chitarele”. Şi deoarece Cornel Botgros a refuzat să-i facă pe plac invitatului, acesta l-a scos în curtea restaurantului şi l-a luat la bătaie. Cornel Botgros deocamdată nu a comentat situaţia.

Menționăm că Patricia Focşa şi Sergiu Plângău au jucat nunta ieri, 28 aprilie, într-un restaurant din Capitală. Tinerii însurăței au fost cununaţi de Alina Diacov şi soţul său Alexandru. Alina Diacov, este fiica procurorului municipiului Chişinău, Ion Diacov, care, la rândul său este căsătorit cu sora lui Boris Focşa.

Amintim că în 2007, Nicolae Botgros a fost bătut la o nuntă. Artistul declarase că scandalul a început în timpul mesei mari, atunci când nuntaşii îi solicitau interpretarea anumitor melodii, în schimbul unui bacşiş. Lăutarii cântau 2 strofe ale câtecelor. Nunul mare însă a insitat ca piesele să fie cântate integral. În timp ce ieşea afară, maestrul Botgros a fost ajuns din urmă de naş, acesta din urmă aplicându-i un cap în plină figură.

0