Scandal: Ţiganii din România l-au acționat în judecată pe regele Mihai, deoarece acesta i-a deportat în Transnist
Mihai Toma, președintele Comitetului European al Rromilor Krisinitori (judecători), spune că a depus personal dosarul la CEDOAproximativ 700 de țigani din județul Gorj, România, l-au acţionat în judecată pe Regele Mihai şi îl acuză pe suveran de faptul că, din cauza lui, și-au pierdut bunurile, după ce au fost deportați în Transnistria.
Mihai Toma, președintele Comitetului European al Rromilor Krisinitori (judecători), spune că a depus personal dosarul la CEDO. „Am fost solicitați și în județele limitrofe. Avem un dosar cu Regele Mihai pentru că el a semnat deportarea rromilor în Transnistria, pentru că era atunci șeful statului. Am dus, în urmă cu mai mulți ani, dosarul la CEDO, dar nu am mai primit nici un răspuns. Am depus dosarul din partea Alianței Rromilor”, spune acesta potrivit gorjdomino.com.
Reprezentanții rromilor spun că, în urma deportării, rromii și-au pierdut bunurile. „Sunt aproximativ 3000 de rromi căldărari din țară, din care 700 sunt din Gorj. Solicită despăgubiri pentru că li s-a confiscat, în timpul deportării, aurul, caii și alte bunuri. Cerem despăgubiri de peste 50 miliarde de lei vechi“, a precizat Toma Mihai.
Acesta a declarat că va reveni cu adrese pentru redeschiderea dosarului, pentru că regele și-a redobândit averea, în timp ce țiganii nu au primit nimic: „O să revenim cu acel dosar pentru că Regele Mihai și-a redobândit toată averea din România, dar noi, rromii, nu am primit nimic pentru bunurile confiscate. Noi ne-am îndreptat împotriva Regelui Mihai, pentru că a semnat deportarea romilor.
Regele trebuie să acorde despăgubirile pentru că are averi foarte mari. S-a găsit în arhivele naționale actul de deportare“, a completat Toma Mihai.
24h.md