537

(video) Recepția de la Palatul Republicii, cele mai importante momente

Foto: captură imagini video/privesc.eu
Ieri, 23 martie, la Palatul Republicii a avut loc recepția de stat oferită cu prilejul învestirii celui de-al patrulea șef de stat al Republicii Moldova. Președintele Nicolae Timofti împreună cu prima doamnă, Margareta, în calitate de gazdă, au întâmpinat oaspeții și au primit încă o dată felicitări.
 
Primii și-a făcut apariția speakerul Marian Lupu împreună cu soția sa Victoria. La scurt timp aceștia au fost urmați de prim-ministrul Vlad Filat, care a venit de această dată singur, fără soție. În curând la Palatul Republicii și-a făcut apariția președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, fiind însoțit de soția sa, Angelina. Ulterior, au venit și cei doi foști președinți ai RM, Mircea Snegur și Petru Lucinschi. Nelipsit de la eveniment a fost și ÎPS Mitropolit Vladimir.

Unul dintre cele mai mișcătoare momente a avut loc odată cu venirea celor trei feciori ai președintelui. Pe rând, aceștia și-au sărutat și îmbrățișat părinții. Vădit emoționați, Nicolae și Margareta, cu greu au reușit să-și stăpânească lacrimile.

În total la recepție au participat circa 400 de persoane - miniștri, repezentanți ai administrației publice locale și a delegațiilor oficiale, artiști și oameni de cultură, etc.

Potrivit inprofunzime.md, petrecerea a costat aproximativ 200 de mii de lei.


http://www.privesc.eu/Arhiva/9617/Receptia-oficiala-oferita-de-Presedintele-Republicii-Moldova--Nicolae-Timofti--cu-ocazia-investirii-in-functie

0