Dezvaluiri despre Tezaurul României încredintat in 1917 spre pastrare Rusiei...
Ce i-a spus Ceauşescu lui Brejnev pentru ca România să primească Tezaurul înapoi
Obligată de împrejurări militare şi politice, România a fost obligată, în 1917, să transfere la Moscova întreaga sa avuţie, de la tezaurul Băncii Naţionale, de peste 93 de tone de aur, până la bijuteriile Reginei Maria, colecţii particulare, lucrări de artă şi odoare mănăstireşti. În primul episod al serialului nostru am arătat cum a fost România la un pas de-a rămâne fără întreg teritoriul naţional. Noua putere bolşevică de la Moscova a plănuit arestarea regelui Ferdinand şi transformarea ţării noastre într-o republică sovietică înglobată în nou imperiu sovietic.
Rl continuă astăzi dezvăluirile despre bogăţiile României transferate în 1917 la Moscova, şi rămase şi astăzi acolo, publicate în cartea "Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova", scrisă de istoricii Cristian Păunescu şi Marian Ştefan.
Basarabia contra aur
Prima conflagraţie mondială se termină şi de acum încolo va începe şirul nesfârşit al încercărilor României de a-şi recupera tezaurul de la Moscova. Un fapt important se petrece la Paris, în 28 octombrie 1920, când Anglia, Franţa, Italia şi Japonia recunosc, prin tratatul de pace, unirea Basarabiei cu România. E momentul în care Uniunea Sovietică nu recunoaşte că Basarabia aparţine României. Se va vedea, puţin mai târziu, tactica ruşilor, când vorbeau cu românii despre tezaur. Iată reacţia lui L.M. Karahan, reprezentantului sovietic la convorbirile româno-ruse de la Varşovia, din septembrie 1921 - "faceţi atâta caz pentru mizerabila sumă de 100 de milioane ruble-aur, la care se ridică întregul dumneavoastră stoc metalic. Admiteţi, sper, că Basarabia face mai mult". Poate că ruşii n-au fost prea expliciţi atunci, dar să vedeţi punctul lor de vedere, mult mai tranşant, pe care l-au exprimat în 1922, la convorbirile de la Lausanne, unde comisarul sovietic pentru Afaceri Externe, Cicerin, le propune românilor un troc - "recunoaşterea sub o formă oarecare, de către Soviete, a alipirii Basarabiei la România contra tezaurului şi bijuteriilor Coroanei". Delegaţia românească primeşte de la Bucureşti instrucţiuni clare - "despărţirea chestiunii Basarabiei de aceea a tezaurului".
America - posibila destinaţie a tezaurului României
Cea mai controversată teorie, care n-a fost clarificată nici până azi, legată de soarta tezaurului românesc de la Moscova, se referă la faptul că o parte din acea comoară ar fi luat drumul Americii. Se pare însă că nu sunt doar simple supoziţii. Iată ce s-a întâmplat în anul 1921, când brusc a început un schimb de telegrame între Departamentul de Stat de la Washington şi reprezentanţa SUA din Bucureşti. Secretarul de stat Charls Evans Hughes cere, pe 13 august, informaţii în detaliu despre aurul românesc transportat la Moscova. La rândul său, ambasadorul american la Bucureşti, Charles Jay, solicită aceste informaţii de la ministerul român al Finanţelor. Telegrama de la Washington cerea nu numai "descrierea mărcii tezaurului", dar se preciza acolo că informaţiile ar fi trebuit să ajungă în capitala Americii "prin cel mai rapid mijloc cu putinţă". Partea română dă lămuririle de rigoare - lingourile erau marcate în funcţie de cantitate şi de calitate. Se arată că toate minele de aur, de stat sau particulare, se află sub controlul Guvernului de la Bucureşti. Şi o ultimă, dar foarte importantă precizare - la acea dată, exportul de aur românesc era strict interzis. Ce putea să însemne interesul american pentru această chestiune? Şeful de cabinet al ministrului de Finanţe de la Bucureşti admite ipoteza că americanii ar fi putut să depisteze aurul românesc pe teritoriul lor. Să fi fost aurul de la Moscova? Washingtonul vrea însă mai multe informaţii, aşa că pe 15 august soseşte la Bucureşti o nouă telegramă de la Departamentul de Stat, în care se cere oficialilor noştri să spună care este "cantitatea exactă a aurului românesc trimisă la Moscova spre păstrare şi dacă se prezenta sub formă de monede sau lingouri". Aşa că românii întocmesc cât se poate de repede un raport amănunţit, pe care îl trimit la Washington, despre monedele şi lingourile păstrate în capitala Rusiei. După aceea, linişte totală. Nu există nicio explicaţie oficială despre interesul de la un moment dat al americanilor pentru aurul românesc de la Moscova.
Aurul românesc cheltuit de "albi" pe mâncare şi îmbrăcăminte?
Povestea aceasta legată de americani apare totuşi într-un anumit context, pentru că în 1921 circulau zvonuri prin Europa, cum că o parte din tezaurul românesc de la Moscova luase drumul Americii. Să fi fost reală situaţia sau numai praf în ochi? La rândul lor, sovieticii susţin, în acelaşi an, că tezaurul românesc nu mai este întreg. Sovieticii ţineau să precizeze însă că nu ei erau vinovaţi pentru această situaţie. Varianta susţinută de ei se referea la tumultoasa perioadă a războiului civil din Rusia, de după înlăturarea Ţarului, când "roşii", adică bolşevicii, s-au luptat cu "albii", adică monarhiştii. S-a spus că un anumit general "alb", Antoni Denikin, în fruntea unei armate de 150.000 de soldaţi, se apropiase atât de mult de Moscova, încât bolşevicii au evacuat din acest oraş toate bunurile de preţ. Tezaurul românesc a fost împărţit în cantităţi mai mici, care au fost trimise spre păstrare în diverse colţuri ale Rusiei, la Perm, Omsk, Kazan, Saratov. Numai că "albii" au luat acest aur şi cu el au cumpărat de la străini armament, hrană şi îmbrăcăminte.
Ceartă pe tema tezaurului între Ceauşescu şi Breşnev, la Moscova, în 1965
Ajungem la un moment foarte interesant, din 1965, când Uniunea Sovietică arată că problema tezaurului nu mai e "tehnică", adică românilor să le fie returnat aurul, ci doar o chestiune "politică", pe care Moscova dorea s-o "îngroape" definitiv. Noul lider al României, Nicolae Ceauşescu, face o vizită omologului său din URSS, Leonid Brejnev. Cele două delegaţii discută, între 3 şi 11 septembrie, despre relaţiile bilaterale. Ceauşescu deschide problema tezaurului, provocându-le ruşilor stupoare, atât prin tonul său ferm, cât şi din cauză că subiectul nu era pe ordinea de zi. Stenograma discuţiilor dovedeşte cât de încordată a fost atmosfera. Iată câteva dintre cele mai importante momente. "O altă problemă, pe care noi am dori s-o ridicăm, este problema tezaurului care se află în păstrare în Uniunea Sovietică, încă din 1917", a spus Nicolae Ceauşescu. "Înainte de toate, am vrea să vă spunem că punerea problemei cu tezaurul românesc ne-a provocat nedumeriri. Niciunul dintre noi, participanţi la tratative, nu eram la curent cu această chestiune şi am ridicat totul în picioare. Această problemă are o vechime de 50 de ani şi ea se referă la socotelile dintre Rusia ţaristă şi România regală", răspunde Leonid Brejnev. "Nu putem împărtăşi considerentele expuse de tovarăşul Brejnev. Aceste considerente nu sunt fundamentate nici din punct de vedere juridic şi nici din alte puncte de vedere", arată Ceauşescu. Tot el continuă cu exemplul României regale, care a luat în păstrare aurul polonez, în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, dar mai târziu, când situaţia politică s-a schimbat, România comunistă a returnat Poloniei aurul. "Noi nu putem fi de acord cu felul cum au fost ridicate problemele de către tovarăşul Brejnev în legătură cu tezaurul", a concluzionat liderul român. "Noi am ajuns la concluzia să considerăm această problemă îngropată, pornind de la ideea colabărării noastre frăţeşti în continuare. Considerăm această problemă nu pur şi simplu o problemă financiară. Nu este vorba de 900 de kilograme de aur sau 300 de milioane de dolari, aici este o problemă politică", a replicat Brejnev. "După toate normele internaţionale şi interne, dacă îi dai cuiva să păstreze ceva, el este obligat să ţi-l înapoieze", îi răspunde Ceauşescu. Liderul român face apoi referire la Consiliul Comisarilor Poporului, care decisese, în 1918, că tezaurul va fi predat României numai atunci când poporul român va fi la putere - "noi aici nu ridicăm decât problema de a restitui ceea ce a fost depozitat si ceea ce puterea sovietică a spus că va restitui poporului român". Ceauşescu îi avertizează pe ruşi că nu se va putea vorbi de relaţii bune între cele două ţări, dacă nu se rezolvă această problemă. "Vă spun în mod cinstit părerea mea : aceasta nu poate constitui o bază de dezvoltare a relaţiilor noastre. Singura bază de dezvoltare a prieteniei şi colaborării dintre noi este discutarea cinstită a problemelor, oricât de spinoase ar fi ele, fără să le complicăm şi fără să le dăm o altă interpretare", consideră liderul de la Bucureşti. "Problema aceasta va rămâne de rezolvat", a concluzionat Ceauşescu. A trecut aproape o jumătate de secol de la acest schimb de replici între conducătorii de atunci ai celor două ţări. Şi ce s-a rezolvat?!...
Obligată de împrejurări militare şi politice, România a fost obligată, în 1917, să transfere la Moscova întreaga sa avuţie, de la tezaurul Băncii Naţionale, de peste 93 de tone de aur, până la bijuteriile Reginei Maria, colecţii particulare, lucrări de artă şi odoare mănăstireşti. În primul episod al serialului nostru am arătat cum a fost România la un pas de-a rămâne fără întreg teritoriul naţional. Noua putere bolşevică de la Moscova a plănuit arestarea regelui Ferdinand şi transformarea ţării noastre într-o republică sovietică înglobată în nou imperiu sovietic.
Rl continuă astăzi dezvăluirile despre bogăţiile României transferate în 1917 la Moscova, şi rămase şi astăzi acolo, publicate în cartea "Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova", scrisă de istoricii Cristian Păunescu şi Marian Ştefan.
Basarabia contra aur
Prima conflagraţie mondială se termină şi de acum încolo va începe şirul nesfârşit al încercărilor României de a-şi recupera tezaurul de la Moscova. Un fapt important se petrece la Paris, în 28 octombrie 1920, când Anglia, Franţa, Italia şi Japonia recunosc, prin tratatul de pace, unirea Basarabiei cu România. E momentul în care Uniunea Sovietică nu recunoaşte că Basarabia aparţine României. Se va vedea, puţin mai târziu, tactica ruşilor, când vorbeau cu românii despre tezaur. Iată reacţia lui L.M. Karahan, reprezentantului sovietic la convorbirile româno-ruse de la Varşovia, din septembrie 1921 - "faceţi atâta caz pentru mizerabila sumă de 100 de milioane ruble-aur, la care se ridică întregul dumneavoastră stoc metalic. Admiteţi, sper, că Basarabia face mai mult". Poate că ruşii n-au fost prea expliciţi atunci, dar să vedeţi punctul lor de vedere, mult mai tranşant, pe care l-au exprimat în 1922, la convorbirile de la Lausanne, unde comisarul sovietic pentru Afaceri Externe, Cicerin, le propune românilor un troc - "recunoaşterea sub o formă oarecare, de către Soviete, a alipirii Basarabiei la România contra tezaurului şi bijuteriilor Coroanei". Delegaţia românească primeşte de la Bucureşti instrucţiuni clare - "despărţirea chestiunii Basarabiei de aceea a tezaurului".
America - posibila destinaţie a tezaurului României
Cea mai controversată teorie, care n-a fost clarificată nici până azi, legată de soarta tezaurului românesc de la Moscova, se referă la faptul că o parte din acea comoară ar fi luat drumul Americii. Se pare însă că nu sunt doar simple supoziţii. Iată ce s-a întâmplat în anul 1921, când brusc a început un schimb de telegrame între Departamentul de Stat de la Washington şi reprezentanţa SUA din Bucureşti. Secretarul de stat Charls Evans Hughes cere, pe 13 august, informaţii în detaliu despre aurul românesc transportat la Moscova. La rândul său, ambasadorul american la Bucureşti, Charles Jay, solicită aceste informaţii de la ministerul român al Finanţelor. Telegrama de la Washington cerea nu numai "descrierea mărcii tezaurului", dar se preciza acolo că informaţiile ar fi trebuit să ajungă în capitala Americii "prin cel mai rapid mijloc cu putinţă". Partea română dă lămuririle de rigoare - lingourile erau marcate în funcţie de cantitate şi de calitate. Se arată că toate minele de aur, de stat sau particulare, se află sub controlul Guvernului de la Bucureşti. Şi o ultimă, dar foarte importantă precizare - la acea dată, exportul de aur românesc era strict interzis. Ce putea să însemne interesul american pentru această chestiune? Şeful de cabinet al ministrului de Finanţe de la Bucureşti admite ipoteza că americanii ar fi putut să depisteze aurul românesc pe teritoriul lor. Să fi fost aurul de la Moscova? Washingtonul vrea însă mai multe informaţii, aşa că pe 15 august soseşte la Bucureşti o nouă telegramă de la Departamentul de Stat, în care se cere oficialilor noştri să spună care este "cantitatea exactă a aurului românesc trimisă la Moscova spre păstrare şi dacă se prezenta sub formă de monede sau lingouri". Aşa că românii întocmesc cât se poate de repede un raport amănunţit, pe care îl trimit la Washington, despre monedele şi lingourile păstrate în capitala Rusiei. După aceea, linişte totală. Nu există nicio explicaţie oficială despre interesul de la un moment dat al americanilor pentru aurul românesc de la Moscova.
Aurul românesc cheltuit de "albi" pe mâncare şi îmbrăcăminte?
Povestea aceasta legată de americani apare totuşi într-un anumit context, pentru că în 1921 circulau zvonuri prin Europa, cum că o parte din tezaurul românesc de la Moscova luase drumul Americii. Să fi fost reală situaţia sau numai praf în ochi? La rândul lor, sovieticii susţin, în acelaşi an, că tezaurul românesc nu mai este întreg. Sovieticii ţineau să precizeze însă că nu ei erau vinovaţi pentru această situaţie. Varianta susţinută de ei se referea la tumultoasa perioadă a războiului civil din Rusia, de după înlăturarea Ţarului, când "roşii", adică bolşevicii, s-au luptat cu "albii", adică monarhiştii. S-a spus că un anumit general "alb", Antoni Denikin, în fruntea unei armate de 150.000 de soldaţi, se apropiase atât de mult de Moscova, încât bolşevicii au evacuat din acest oraş toate bunurile de preţ. Tezaurul românesc a fost împărţit în cantităţi mai mici, care au fost trimise spre păstrare în diverse colţuri ale Rusiei, la Perm, Omsk, Kazan, Saratov. Numai că "albii" au luat acest aur şi cu el au cumpărat de la străini armament, hrană şi îmbrăcăminte.
Ceartă pe tema tezaurului între Ceauşescu şi Breşnev, la Moscova, în 1965
Ajungem la un moment foarte interesant, din 1965, când Uniunea Sovietică arată că problema tezaurului nu mai e "tehnică", adică românilor să le fie returnat aurul, ci doar o chestiune "politică", pe care Moscova dorea s-o "îngroape" definitiv. Noul lider al României, Nicolae Ceauşescu, face o vizită omologului său din URSS, Leonid Brejnev. Cele două delegaţii discută, între 3 şi 11 septembrie, despre relaţiile bilaterale. Ceauşescu deschide problema tezaurului, provocându-le ruşilor stupoare, atât prin tonul său ferm, cât şi din cauză că subiectul nu era pe ordinea de zi. Stenograma discuţiilor dovedeşte cât de încordată a fost atmosfera. Iată câteva dintre cele mai importante momente. "O altă problemă, pe care noi am dori s-o ridicăm, este problema tezaurului care se află în păstrare în Uniunea Sovietică, încă din 1917", a spus Nicolae Ceauşescu. "Înainte de toate, am vrea să vă spunem că punerea problemei cu tezaurul românesc ne-a provocat nedumeriri. Niciunul dintre noi, participanţi la tratative, nu eram la curent cu această chestiune şi am ridicat totul în picioare. Această problemă are o vechime de 50 de ani şi ea se referă la socotelile dintre Rusia ţaristă şi România regală", răspunde Leonid Brejnev. "Nu putem împărtăşi considerentele expuse de tovarăşul Brejnev. Aceste considerente nu sunt fundamentate nici din punct de vedere juridic şi nici din alte puncte de vedere", arată Ceauşescu. Tot el continuă cu exemplul României regale, care a luat în păstrare aurul polonez, în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, dar mai târziu, când situaţia politică s-a schimbat, România comunistă a returnat Poloniei aurul. "Noi nu putem fi de acord cu felul cum au fost ridicate problemele de către tovarăşul Brejnev în legătură cu tezaurul", a concluzionat liderul român. "Noi am ajuns la concluzia să considerăm această problemă îngropată, pornind de la ideea colabărării noastre frăţeşti în continuare. Considerăm această problemă nu pur şi simplu o problemă financiară. Nu este vorba de 900 de kilograme de aur sau 300 de milioane de dolari, aici este o problemă politică", a replicat Brejnev. "După toate normele internaţionale şi interne, dacă îi dai cuiva să păstreze ceva, el este obligat să ţi-l înapoieze", îi răspunde Ceauşescu. Liderul român face apoi referire la Consiliul Comisarilor Poporului, care decisese, în 1918, că tezaurul va fi predat României numai atunci când poporul român va fi la putere - "noi aici nu ridicăm decât problema de a restitui ceea ce a fost depozitat si ceea ce puterea sovietică a spus că va restitui poporului român". Ceauşescu îi avertizează pe ruşi că nu se va putea vorbi de relaţii bune între cele două ţări, dacă nu se rezolvă această problemă. "Vă spun în mod cinstit părerea mea : aceasta nu poate constitui o bază de dezvoltare a relaţiilor noastre. Singura bază de dezvoltare a prieteniei şi colaborării dintre noi este discutarea cinstită a problemelor, oricât de spinoase ar fi ele, fără să le complicăm şi fără să le dăm o altă interpretare", consideră liderul de la Bucureşti. "Problema aceasta va rămâne de rezolvat", a concluzionat Ceauşescu. A trecut aproape o jumătate de secol de la acest schimb de replici între conducătorii de atunci ai celor două ţări. Şi ce s-a rezolvat?!...