744

Viorel Cibotaru: Iniţiativele comuniştilor nu sînt lipsite de logică


Iniţiativele comuniştilor, depuse ieri la Biroul Permanent al Parlamentului şi care vizează demiterea Guvernului şi a Preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, nu sînt lipsite de logică. De această părere este cunoscutul analist politic, Viorel Cibotaru.


El a declarat pentru TRIBUNA că prin aceste iniţiative comuniştii vor să dea sens marşului de protest preconizat pentru 16 martie, avînd în vederea şi faptul că anterior PCRM a demarat ample proteste cerînd anume demisia actualei puteri.


„Marșul de vineri trebuia să aibă o anumită lozincă și aceasta va deveni sprijinirea moțiunii de cenzură, care trebuie să fie votată în Parlament. În cazul în care iniţiativa este sprijinită de 1/4 din numărul total de deputați, Parlamentul este obligat să o examineze în decurs de trei zile. Dacă acest lucru nu se întîmplă, vor fi întrunite condiţii în care se va putea vorbi de incapacitatea Parlamentului de funcționa”, a spus analistul.
Viorel Cibotaru a calificat drept speculaţii informaţiile precum că unul dintre partidele AIE ar putea susţine iniţiativele comuniştilor şi astfel să fie reformată guvernarea.


„Nu cred că vre-un partid din Alianță ar avea alte planuri decît alegerea Președintelui și depăşirea crizei politice”, a declarat el.


tribuna.md

0