528

Reacția comuniștilor la demiterea lui Reșetnicov


Fracțiunea Partidului Comuniștilor consideră că demiterea lui Artur Reșetnicov din funția de vicepreședinte al Parlamentului este o răfuială politică care demonstrează slăbiciunea actualei puteri. Comuniștii nu au de gând să conteste această decizie a deputaților pentru că consideră actualul Legislativ nelegitim.

„Aceste acțiuni prin care se încearcă răfuiala cu opoziția, încă o dată demonstrează slăbiciunile actualei majorități parlamentare. Noi nu ne plângem, dimpotrivă asemenea acțiuni ne fac mai puternici. Noi nu vom reveni în Parlament și nu vom lupta pentru funcții. Acest Legislativ demult este unul nelegitim, în care poporul și-a pierdut încrederea”, a specificat pentru UNIMEDIA deputatul PCRM, Sergiu Sârbu.

UNIMEDIA precizează că astăzi, la propunerea liberal-democraților, deputații au votat în unanimitate pentru demiterea comunistului Artur Reșetnicov din funcția de vicespeaker.

Sursa: UNIMEDIA

0