480

Ghimpu: PLDM şi PD special au înaintat doi candidaţi ca PL să nu-i accepte. Vor alegeri anticipate!

 
(UPDATE 13:45) Mihai Ghimpu spune că nu poate vota un candidat pe care nu-l cunoaşte şi mai mult, PLDM şi PD nu au înaintat-o oficial pe Bacalu. Ghimpu nu exclude că PLDM şi PDM vor alegeri anticipate, de asta au înaintat un candidat pe care liberalii nu-l vor accepta.
 
(UPDATE 13:30) Cu toate că Marian Lupu a propus excluderea de pe ordinea de zi a proiectului privind stabilirea datei alegerii preşedintelui, liberalii au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului.
 
(UPDATE 13:25) Mihai Ghimpu: Noi vorbim nişte lucruri pe care nu le cunoaşte presa şi lumea. Abia azi dimineaţă Partidului Liberal i-a fost înaintă candidatura alesă din marea listă de liderii din AIE. Noi am discutat doar candidatura lui Ion Ababii, nu şi cea a Veronicăi Bacalu. Noi nu putem rezolva problema preşedintelui din fugă şi prin întuneric. Astazi ne daţi un candidat , mâine altul. Vă rog să nu pedalaţi că PL vrea alegeri anticipate. Mai întâi candidat şi apoi data. Nu aprindeţi spiritele şi nu presaţi. Şi mie nu mi-a plăcut că aţi renunţat la referendum, dar nu v-am reproşat. Ori suntem echipă, ori nu".
 
(13:18) Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, refuză să vozete şi astăzi stabilirea datei alegerii preşedintelui. Acesta spune că, dacă preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, va insista pe acest subiect, liberalii vor părăsi sala de şedinţe.
 
Potrivit lui Ghimpu, Parlamentul nu trebuie să se grăbească. "Nu se îngraşă cocoşul înainte de hram. Cu o zi două mai târziu dacă vom alege preşedintele şi vom numi data pentru alegerea şefului statului.  Nu va fi o mare problemă. Noi vrem ca preşedintele să fie ales. Este foarte bine că, în sfârşit  AIE a  rezolvat problema bine şi frumos şi a fost ales un candidat din partea AIE. Nu ne puneţi în situaţia de a părăsi sala. Vă propunem să ţineţi cont de acordul semnat de Alianţă. Nu încercaţi să ne faceţi ridicoli şi iresponsabili. Vrem să avem un preşedinte care să reprezinte toate formaţiunile din AIE", a subliniat Ghimpu.
 
publika.md
0