965

Trei zile până la falimentul Greciei

 Autorităţile de la Atena mai au doar trei zile pentru a-şi rezolva problemele, altfel ţara intră în faliment, spun experţii Deutsche Bank.

Numărătoarea inversă pentru economia Greciei se apropie de final. Grecia mai are la dispoziţie doar trei zile pentru a evita un faliment veritabil, indiscutabil, a declarat ieri Thomas Mayer, economist-şef la Deutsche Bank AG din Frankfurt, citat de Reuters.

„Autorităţile din Grecia trebuie să facă o plată de 14,5 miliarde de euro pentru o emisiune de bonduri", a spus Mayer într-un interviu telefonic. „Dacă nu au aceşti bani în conturi, Grecia intră cu adevărat în incapacitate de plată", susţine el. „Timpul este acum cel mai important lucru. Cred că mai avem poate una, poate două, poate trei zile, dar acesta este finalul. Apoi va fi prea târziu pentru a se evita un faliment indiscutabil", a adăugat expertul de la Deutsche Bank.

În acest timp, la Atena, premierul Luca Papademos negociază intens cu liderii principalelor partide politice pentru a găsi sprijinul necesar adoptării unui nou set de măsuri drastice, după ce deja a ratat un nou termen-limită dat de statele europene care vor salvarea Greciei.

Pentru binele grecilor

Pe lângă presiunea externă şi cea politică, Guvernul său se confruntă în aceste zile şi cu proteste de stradă. Marţi, peste 20.000 de oameni au protestat pe străzile Atenei faţă de proiectul de reducere a salariului minim şi a micşorării pensiilor complementare cerute ţării în schimbul unui împrumut internaţional de 130 de miliarde de euro decis în octombrie la Bruxelles.

Luni, Guvernul a anunţat că va reduce 15.000 de joburi din sectorul public, din totalul de 750.000. Discuţiile lui Papademos cu liderii politici ar fi trebuit să aibă loc marţi, dar au fost amânate. Ideea că zilele până la falimentul Greciei se pot număra pe degetele de la o singură mână este îmbrăţişată şi de politicienii din Germania.

„Situaţia devine din ce în ce mai gravă pe zi ce trece. Încă o zi a fost irosită degeaba", a afirmat şi Michael Meister, deputat germen din partidul Angelei Merkel, referindu-se la faptul că discuţiile dintre liderii de la Atena au fost amânate cu încă o zi. „O zi care a trecut degeaba pentru a rezolva ceva este o zi extrem de nefastă. Grecii nu trebuie să treacă prin aceste reforme pentru Bruxelles, pentru Berlin sau pentru FMI, ci pentru binele lor", a mai spus oficialul german.
 
eurotv.md

0